Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru bolnavi, ucişi de o începătoare cu BMW

Publicat in Adevarul, vineri 17 decembrie 2010 · · ·

Patru pacienţi care se întorceau de la dializă au murit, ieri, după ce ambulanţa în care se aflau a fost spulberată. Accidentul petrecut la intersecţia bulevardelor Basarabia şi 1 Decembrie din Capitală a fost provocat de o şoferiţă de 20 de ani care avea permis de conducere de doar două luni.

Ambulanţa Logan de transport, aparţinând firmei BGS, venea dinspre bulevardul Basarabiei. Avea la bord şase pasageri - şoferul, Cristian Pintea (27 de ani), patru pacienţi şi o femeie care însoţea unul dintre bolnavi. BMW-ul condus de Andreea Enache (20 de ani) rula pe bulevardul 1 Decembrie 1918 când s-a întâlnit în intersecţie cu ambulanţa BGS şi a avut loc tragedia.

În momentul producerii accidentului, cei patru pacienţi aflaţi în ambulanţă erau transportaţi către casă de la Spitalul Sf. Ioan, unde efectuaseră procedurile de dializă.

Din primele cercetări rezultă că BMW-ul a derapat, şoferiţa neexperimentată Andreea Enache a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat pe contrasens, lovind în plin ambulanţa Logan.

Accident rutier în lanţ la ieşirea din Timişoara: o familie întreagă a fost grav rănite

Nenorocire pe şoselele din Timiş: accidente în lanţ, un mort şi numeroase victime

Biciclist în comă după ce a fost izbit de o maşină scăpată de sub control

„Probabil accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile meteo şi la starea carosabilului", a declarat Ioana Stancu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere Bucureşti. Andreea Enache obţinuse permisul de conducere la 21 octombrie, iar BMW-ul era proprietatea prietenului ei.

Nici pacienţii din ambulanţă, nici şoferul BMW-ului nu purtau centuri de siguranţă.

Trei supravieţuitori

În urma impactului, cei patru pacienţi din Loganul BGS au murit. Din ambulanţă au scăpat cu viaţă două persoane: şoferul Cristian Pintea şi Aur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°