Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La şcoala nouă din Muzeul Satului vor învăţa elevi. La biserică se vor oficia căsătorii

Publicat in Adevarul, vineri 17 decembrie 2010 ·

Cel mai cunoscut muzeu în aer liber din ţară, Muzeul Satului "Dimitrie Gusti", va deschide în mai 2011 o nouă zonă în care este amenajat acum un sat autentic, cu instituţiile specifice: biserică unde se vor oficia căsătorii şi şcoală unde se vor ţine cursuri.

"Se numeşte Sectorul Sud sau partea nouă a muzeului, care se întinde până la Arcul de Triumf. Am obţinut o bucăţică de teren, după ’90, loc pe care erau gunoie. S-au dus acolo nişte monumente, dar au fost puse cu furca, adica n-a existat un proiect privind amplasarea lor. Acum ştim exact unde vor fi aşezate. Aici va fi o alee a minorităţilor. În muzeu avem o singură casă secuiască şi una de lipoveni, foarte puţin pentru câtă multiculturalitate există. Astfel, o să aducem o casă de turc, una de evreu, una de sas... Această alee va fi un model de interculturalitate. Nu e o idee nouă, a existat şi în planurile iniţiale ale muzeului, pe vremea lui Gusti. Pe lângă această idee vrem să facem şi un centru civic al satului: avem biserica Turea acolo, mai rămâne de adus o şcoală pe modelul Spiru Haret, o primărie, iar dacă găsim şi o poştă", declara, în urmă cu doi ani Paula Popoiu, directorul Muzeului Satului.

Lucrările de amenajare vor costa peste două milioane de euro, potrivit Antena 3.

Zona de sud a muzeului este gata în proporţie de 40%. Până acum s-a lucrat la infrastructură, canalizare şi reţea electrică. De asemenea, au fost montate şi mai multe gospodării.

300.000 de euro s-au investit până acum în zona nouă a muzeului. Întregul spaţiu a fost regândit. 12 case, din diferite zone ale ţării, au fost deja montate. Unele au fost luate din muzeul vechi, altele aduse din ţară.

Părinţii care îşi vor trimite copiii la şcoala din sat trebuie să ştie că programa şcolară este una tradiţională. Elevii vor fi afla mai multe despre obiceiurile strămoşilor lor, dar şi despre tradiţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de vânt puternic în București și opt județe – HARTĂ

HotNews acum 32 minute
Administrația Națională de Meterorologie a emis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în București și opt județe. În intervalul menționat, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei și în sudul Banatului vântu

Google extinde reclamele pe YouTube, afişându-le chiar şi pe pauză

Mediafax acum 18 minute
YouTube adaugă un nou spaţiu pentru reclame, iar acum le afişează chiar şi atunci când utilizatorii pun pauză videoclipurilor. Decizia, cel puţin controversată, a atras critici. Google a lansat o nouă strategie pentru a valorifica timpul petrecut de

Oţelul Galaţi - Dinamo Bucureşti: Derby pe podiumul surpriză al Superligii

Mediafax acum 14 minute
Oţelul Galaţi primeşte vineri seara de la ora 21:00 vizita echipei Dinamo Bucureşti, într-un meci din runda a 10-a a Superligii. Dacă meciul de la ora 18.00 aduce faţă în faţă ultimele clasate, FC Botoşani şi Gloria Buzău, de data aceasta cele două

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

UPDATE - Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în Gorj/ Opt persoane, transportate la spital/ Alte două s-au prezentat singure la UPU/ Toate victimele erau în microbuz/ Traficul pe DN 67D, oprit în urma accidentului, reluat

News.ro acum o ora
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital. Pentru două dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Ulterior

Cod galben de vânt în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi sudul Banatului

Mediafax acum 57 minute
Vineri, între orele 10.00 - 23.00, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50...55 km/h şi temporar 60...65 km/h. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului şi

Nicuşor Dan spune că de când e primar a rupt 6 sacouri în cotul drept: De la semnat, probabil

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, la Digi FM, că de când este edil a rupt şase sacouri în cotul drept şi a apreciat că acest lucru se întâmplă din cauza modului în care îşi trage cotul pe masă, când semnează documente, transmite Ag

SUA acuză giganţii din domeniul platformelor sociale de „supraveghere în masă”

G4Media acum o ora
Un studiu efectuat de-a lungul mai multor ani arată că giganţii din domeniul platformelor sociale şi internetului practică „supravegherea în masă” pentru a capitaliza datele personale ale utilizatorilor de internet, conform Autorităţii americane pen

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 350. Iranul amenință Israelul cu o „distrugere completă” după exploziile din Liban: „Vor primi un răspuns zdrobitor”

Gandul acum o ora
Iranul amenință Israelul cu o „distrugere completă” după exploziile din Liban: „Vor primi un răspuns zdrobitor” Gardienii Revoluţiei din Iran, armata ideologică a regimului de la Teheran, au declarat joi că Israelul va primi “un răspuns zdrobitor di

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

15°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°