Gabriel Matei (20 de ani) şi Dorinel Popa (22 de ani) sînt fotbaliştii propuşi de manager, pentru care se vor purta negocierile finale în următoarele zile.
Chiar dacă jucătorii au intrat deja în vacanţă, conducerea Stelei a conceput strategia pentru 2011, iar un punct important va fi campania de achiziţii. Cuplul Becali-MM Stoica a început să lucreze la cele dintîi transferuri ale iernii.
Primele două nume sînt propuse de managerul echipei şi sînt fotbalişti foarte tineri, de la două echipe mici din Liga 1, dar despre care Mihai Stoica i-a spus lui Gigi Becali că "în maximum un an-doi vor ajunge superjucători". Numele lor: Gabriel Matei şi Dorinel Popa.
Matei e ţinta numărul 1 a lui MM
Gabriel Matei e fundaş dreapta şi evoluează la Pandurii Tg. Jiu. Va împlini 21 de ani peste două luni şi a fost pus de Mihai Stoica în fruntea listei de achiziţii pe care i-a înaintat-o lui Gigi Becali. În condiţiile în care Emeghara are în continuare probleme medicale, Matei e văzut drept concurentul perfect pentru brazilianul Bonfim.
Dorinel Popa, mijlocaşul ofensiv de viitor
Al doilea e un mijlocaş ofensiv de la Victoria Brăneşti. Dorinel Popa l-a încîntat pe MM atît prin jocul său ofensiv, cît şi pentru faptul că e extrem de bine pregătit, el bifînd nu mai puţin de 1.538 de minute în actualul campionat, mai multe chiar decît Geraldo şi Latovlevici, care au fost printre cei mai folosiţi stelişti! În plus, e şi polivalent, fiind folosit de două ori ca mijlocaş dreapta, dar e şi un excelent executant de lovituri libere. Ambele goluri din acest sezon le-a înscris bătînd perfect două lovituri de la peste 25 de metri.
CV - Gabriel Matei
- va împlini 21 de ani în februarie 2011
- evoluează la Pandurii ca fundaş dreapta
- a debutat în Liga 1 pe 16 octombrie 2009, în meciul Unirea Alba Iuli