O fotografie și un articol care mi-au scăpat în urmă cu o săptămână ”Cărți în avangarda protestelor studențești”, din ”The Guardian”. ”Este un lucru foarte ciudat să mă uit la un polițist care ia la bulan o carte – în special când această carte este de dimensiuni gigantice și este folosită ca un scut. Pe fondul demonstrațiilor studențești, cu fum, incendii și cai de poliție, un grup de studenți din avangardă au făcut machete din diverse cărți, inclusiv ”Brave New World”, lucrări de Ruskin, Joyce, Adorno, Ilich Ivan și propria mea carte, ”Pip Pip””, scrie editorialista de la ”The Guardian”, Jay Griffits, autoarea a ”Pip Pip: A Sideways Look at Time”.

”Scrisul radical este adesea prezentat ca fiind o baricadă intelectuală, dar aici, la protest, metafora a devenit realitate. Cărțile nu au fost numai ”pe baricade”, au fost baricade, în spatele cărora studenții se puteau adăposti și înainta, puteau trece peste liniile de poliție în timp ce bastoanele au căzut pe cărți, nu pe demonstranți. Scena a întruchipat ceva profund: oameni care își fac scut din idei, oameni cărora nu le place status-quo-ul și care pot găsi protecție în cuvinte.

În timp ce parlamentarii discută problema dacă banii sunt singurul lucru de valoare, studenții știu că ideile, de asemenea, sunt o resursă prețioasă, și că accesul la idei nu le poate fi refuzat de către oameni care, pentru o generație, au beneficiat enorm de învățământul universitar gratuit. ”Brave New World” descrie o scenă în care copiii sunt condiționați cu șocuri electrice să urască florile și cărțile. Flower-power și puterea cuvântului, două dintre forțele incendiare din spatele evenimentelor din 1968, au fost reluate cu putere pe străzile Londrei de astăzi”, mai scrie Jay Griffiths.

Privind protestele din ultimii ani din România și comparându-le cu cele recente din Londra rezultă o diferență enormă. Diferența dintr