Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Edilii, acuzaţi că risipesc banii pe indicatoare

Publicat in Adevarul, vineri 17 decembrie 2010 ·

Într-o intersecţie din Craioviţa Nouă au fost montate opt semne de circulaţie identice.Locuitorii din zonă au declarat că nu este normal să se arunce astfel banii, în condiţiile în care mai sunt străzi neasfaltate.

Spre surpriza craiovenilor, numărul indicatoarelor de la intersecţia străzilor Nicolae Coculescu şi Ion Anestin, din cartierul Craioviţa Nouă a crescut. „Sunt opt indicatoare de trecere de pietoni montate. Nu cred că era nevoie de atât de multe. Sunt puse din metru în metru. Eu cred că un singur semn de circulaţie era suficient. Nu este nici măcar o zonă cu trafic intens. Dacă erau puse în centru sau pe Calea Bucureşti, mai înţelegeam, dar aşa nu“, a spus Constantin Safta.

Ion Petre, directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, spune că angajaţi din cadrul primăriei de la sistematizarea circulaţiei au stabilit de la începutul anului unde vor trebui montate indicatoarele.

„Nu mă mai miră nimic“

„Au fost amplasate de curând semne de circulaţie în toate cartierele. Am pus acolo unde s-a stabilit“,a spus Ion Petre. Locuitorii din cartierul Craioviţa Nouă au mai declarat că aceasta nu este singura anomalie. Au fost amplasate şi indicatoare „Cedează trecerea“ între blocuri, acolo unde chiar nu era nevoie. „Nu mă mai miră nimic. Cred că au cumpărat semnele de circulaţie şi nu au mai avut ce să facă decât să le pună peste tot. Le-au montat din metru în metru, dar sunt puse fără logică. Chiar nu înţeleg de ce nu au făcut altceva cu banii“, a spus Ştefan Dincă.

Montarea a costat 71.000 de lei

În Craiova au fost montate şi semafoare în sensul giratoriu de pe bulevardul Dacia şi chiar s-a amenajat o trecere de pietoni. „Pentru montarea semnelor de circulaţie, RAADPFL Craiova a primit din bugetul municipalităţii 71.000 lei“, a spus Carmen Licu, purtător de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 50 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 6 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°