Cu fiecare an viaţa şi opera poetului nostru naţional cunoaşte tot mai multe cărţi şi lucrări de referinţă. Noutăţile privind biografia poetului şi, mai ales, datele despre părinţii, familia şi fraţii săi au continuat să rămână sărace, ceea ce ne determină să privim fiecare cât de mică descoperire de arhivă, de presă sau de corespondenţă ca pe o salutară restituire.

O adevărată „ceaţă enigmatică”, cum spunea Călinescu, stăruie mai ales asupra biografiei fraţilor săi, în marea lor majoritate stinşi înainte de vreme, în împrejurări tragice şi nedesluşite. Iată de ce ni s-a părut că a dat cumva norocul peste noi, atunci când răsfoind cu atenţie paginile revistei scoase de poeta Lucreţia Suciu-Rudow la Oradea, sub numele de „Foaie literară” (săptămânal, între 6 aprilie şi 26 octombrie 1897, la Oradea), am dat peste un articol al unui autor din Sibiu, care, scriind un material despre relaţiile dintre românii „de dincolo” şi românii din Transilvania, îi imputa prim-ministrului I.C. Brătianu faptul de a nu fi încercat să-i cunoască mai bine pe românii transilvăneni, spre a le fi înţeles mai bine păsul, modul lor propriu de a fi şi dorinţele lor de viitor. Autorul în cauză era pur şi simplu revoltat, deoarece, cu câţiva ani în urmă ministrul Brătianu ar fi lansat în public celebra sentinţă: „Ni trebuie Transilvania, dar fără transilvăneni!” („La vatră”, în „Foaie literară”, I, 1897, nr. 18 (3/15 august), p. 141). La o asemnea reflexie, spune corespondentul din Sibiu, nu s-ar fi aşteptat din partea unui prim-ministru şi important bărbat de stat, care ar fi trebuit să orienteze altfel pe viitor relaţiile dintre cele două provincii româneşti, şi chiar s-ar fi aşteptat la o retractare publică a celor afirmate pe negândite. „Eminentul bărbat de stat– spune autorul articolului – negreşit se va fi lăsat răpit de volbura animozităţilor, zbiciuite adeseori în regatul