Daca exista vreo constanta in materie de justitie romaneasca, aceea este sintagma "prejudiciul nu a fost recuperat". Pai cum sa nu fure poporul demnitar si poporul clientelar cu avant, daca stiu ca nu exista mecanisme care-i pun sa dea purcoiul inapoi?

Se plangea recent chiar procurorul general al Romaniei ca o serie de impedimente legislative - Constitutia prezuma ca averea a fost dobandita licit, iar sechestrul se aplica doar pentru inculpati, care de cele mai multe ori nu au bunuri pe numele lor - fac ca dosarele penale, chiar si finalizate, sa aiba doar functiune de material de studiu pentru studenti.

Nici nu ar putea sa fie altfel, daca traim intr-un stat democratic. Dar nu e vina nimanui ca statul nu gaseste parghii ca sa opreasca scurgerea averii lui in buzunare private. Si de ce ar face-o? Cine e statul, in definitiv?

Nici de condamnari nu prea avem parte, si, chiar daca s-ar produce minunea, prejudiciile recuperabile poprind o treime din salariu nu reprezinta vreo mare branza.

Anca Boagiu descopera tot la cateva zile noi dovezi ale jafului din Ministerul Transporturilor, predate din ministru in ministru odata cu gestiunea fara sa fie nimeni legat. Pai de ce sa fie, daca avea toata lumea de castigat? Mai putin contribuabilul, dar el nu se pune, ca e tampit.

O alta afacere de succes, cea de la Posta Romana, scoate la iveala un prejudiciu de peste 8,5 milioane de euro, si banuiesc ca in actele companiei mai sunt cateva capete de dosar, reusitele imobiliare ale Armatei au scos din buzunarele statului alte milioane, licitatiile incredintate la preturi sub piata, pentru ca apoi sa fie ajustate, sunt un capitol zemos pentru cine a fost suficient de destept ca sa sponsorizeze campanii electorale, iar lista poate continua la nesfarsit. Cu dosarul Ridzi, care pana la finalizare trebuie sa traverseze inca un c