Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce ţară din lume are cel mai mare salariu minim pe economie?

Publicat in Adevarul, vineri 17 decembrie 2010 ·

România se clasează între primele 50 de ţări, din 120 analizate, în ceea ce priveşte salariul minim pe economie, cu o valoare de 320 de dolari, în statisticile pe anul 2009, publicate într-un raport al Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Potrivit cercetării, creşterea salariului minim pe economie în România, în 2009, a fost de 1,6%, după ce în perioada 2006-2008 creşterile au variat între 11% şi 17%.

BIM a publicat săptămâna aceasta un raport despre evoluţia veniturilor şi salariilor în 120 de ţări. Dintre acestea, cu 1.687 de dolari pe lună, Luxemburg ocupă poziţia fruntaşă a clasamentului statelor cu cel mai mare salariu minim pe economie.

Potrivit Business Day, România a înregistrat o creştere reală de 1,6%, anul trecut, după ce în 2006 aceasta a fost de peste 11%, în 2007 - de peste 16%, iar în 2008 - de 17%.

Spre deosebire de anul 2008, când dinamica salariului minim pe economie în Italia a manifestat o scădere de 0,8%, pentru 2009, raportul BIM indică o creştere de 2,4%. Evoluţia salarială reală în Spania a fost, în schimb, ascendentă, cu o majorare de 4,3% în 2009, comparativ cu 1% în 2008.

Şase dolari, cel mai mic salariu lunar stabilit prin lege

Referitor la clasamentul ţărilor în funcţie de salariul minim pe economie, România se află printre primele 50 din cele 120 de state analizate, cu o valoare a salariului minim de 320 de dolari, în 2009. Dintre ţările membre ale Uniunii Europene, doar Bulgaria are un salariu minim mai mic decât noi (292 de dolari).

La nivel mondial, cel mai mare salariu minim lunar se plăteşte tot pe Bătrânul Continent: 1.687 de dolari, în Luxemburg. Cel mai mic salariu minim este de 6 dolari pe lună.

Află în ce ţară se plătesc doar 6 dolari, venit lunar minim stabilit de lege, şi în ce ţară nivelul salariului minim pe economie este neschimbat de peste 25 de ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 41 minute
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum o ora
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum 43 minute
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum 56 minute
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum o ora
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°