Răspândite mai întâi prin reviste, convorbirile lui Gheorghe Grigurcu cu Dora Pavel, poeta, prozatoarea şi eseista clujeană, au apărut anul trecut şi în carte sub un titlu cu inflexiuni patetice: O provocare adresată destinului. Sunt texte saturate de sensuri, de idei, comunicând toate prin teme, prin tehnicile argumentă rii, prin stil.

Toate formează un corp, nelăsând să se simtă că au fost redactate în momente diferite, pe parcursul aproape al unui deceniu. A rezultat ceea ce Dora Pavel numeşte un „edificiu textual” sau un „cvasiroman cu miză etică şi metafizică”. Ceva ce depăşeşte, oricum, nu doar prin dimensiuni, factura obişnuitelor interviuri acordate presei de scriitorii în vogă.

Fiind în cauză Gheorghe Grigurcu nici nu putea fi vorba, de altfel, despre ceva comun, rutinier. Nu i-ar fi stat în fire. Dar să nu trecem uşor peste contribuţia Dorei Pavel la constituirea cărţii. Şi-a folosit toată capacitatea de seducere intelectuală spre a duce la capăt ceva ce aş numi operaţiunea Grigurcu, determinându-l pe acest scriitor nu prea sociabil să-şi reviziteze trecutul împreună cu ea. Şi nu oricum să o facă (simple rememorări cu un martor de faţă), ci într-un fel care să echivaleze cu „o formulă a supravieţuirii”. Termenii sunt ai Dorei Pavel care se întreabă în chiar deschiderea cărţii: „Să fi fost un al şaselea simţ cel care m-a întors înspre cineva pentru care discursul confesiv părea să fi devenit o formulă a supravieţuirii ? ”

S-ar părea că lucrurile aşa şi stau. Un al şaselea simţ a orientat-o pe neobosita iscoditoare de suflete către Gheorghe Grigurcu, ghicind în el un spirit pentru care examinarea trecutului şi confesarea sunt moduri ale supravieţuirii.

Cum a procedat, după alegerea „ţintei”, Dora Pavel? Prin asediere neslăbită, prin rafale necontenite de întrebări care vizau totul, putem spune. Ce crede Ghe