Zilele trecute am primit de la Petruţa Bejan o scrisoare pe care o redăm integral: „Sunt Petruţa Bejan şi, împreună cu fiul meu, Eusebiu Bejan, vă rog să-mi găzduiţi această scrisoare în paginile Jurnalului Naţional. Este o scrisoare de mulţumire, adresată celor mulţi la număr cărora se cuvine a le mulţumi în prag de Sărbători. Încep cu Jurnalul Naţional şi domnul Dan Voiculescu. Vreau să mulţumesc şi Fundaţiei Cristi’s Outreach, oamenilor care au fost alături de mine în tot acest timp şi conducerii şcolii din Racova, în special domnului învăţător Valerian Bostan.
Sebi este acum elev în clasa I la o şcoală normală. Avem marea bucurie de a vedea progrese confirmate de domnul învăţător, inclusiv cu un FB la citire! Sunt o mamă fericită. Sigur că mai avem foarte multe de recuperat... Încă ne mai apasă neputinţele financiare, pentru că a trebuit să mai facem logopedie, tratamente... Dar ştiu că vom izbândi la fel ca în alte dăţi, pentru că Dumnezeu va îngădui să apară de undeva o mână salvatoare.
Să aveţi bucurii, împliniri şi tot ce vă doriţi! Sănătate şi un An Nou mai bun! Vă mulţumim din suflet!”.
Iuliana Sandu
Iuliana are 22 de ani. Şi o boală pe care o târăşte de când avea 7 ani. Îşi aminteşte cum, după ce a făcut operaţia de apendicită, membrele au început să i se chircească şi muşchii să-i slăbească tot mai mult. Diagnosticul medicilor a sunat ciudat pentru familia de oameni simpli din Olteniţa, Călăraşi, care-şi iubea copilul ca pe lumina ochilor: boala Charcot-Marie-Toth. Întâi a început să obosească, apoi să-i amorţească şi să o doară mâinile şi picioarele. Mai târziu, acestea s-au contorsionat, iar Iuliana a ajuns dependentă de cei din jur. Acum are nevoie de mama ei să o spele şi să o îmbrace. A căutat ani în şir o soluţie pentru boala ei. Şi a aflat, în cele din urmă, că un transplant de celule stem ar
