Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Chişu: Bursa, o instituţie de dezinteres naţional

Publicat in Curierul, vineri 17 decembrie 2010 ·

Brokerul de la IFB Finwest speră ca autorităţile să se trezească în ultimul ceas şi să vină cu o gândire strategică

Listarea acţiunilor FP ar putea fi un alt declanşator care să reaprindă interesul pentru Bursă şi să atragă noi investitori

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucureşti o şedinţă marcată de o lichiditate sporită faţă de media zilelor anterioare, cu un rulaj al pieţei regular de 12,61 milioane lei. Activitatea de tranzacţionare în creştere nu a condus însă la mişcarea cotaţiilor, oscilaţiile la nivelul indicilor fiind minore. Astfel, indicii BET şi BET-C au pierdut 0,15% şi, respectiv, 0,03%, în timp ce indicele BET-FI, al societăţilor de investiţii financiare, a închis la valoarea de 20.982,36 puncte, după un recul de 0,51% faţă de sesiunea anterioară.

"Piaţa, din nefericire pentru toţi, dar mai ales pentru noi, brokerii, a intr-un con de dezinteres acut şi nu poate ieşi decât printr-o conjunctură pe extern şi prin crearea unor perspective care să permită îmbunătăţirea indicatorilor macro la nivelul economiei româneşti", a declarat pentru Curierul Naţional Mihai Chişu, broker la IFB Finwest. În opinia sa, volumele suferă şi datorită direcţionării unor sume către tranzacţiile la Depozitarul Central cu acţiuni ale Fondului Proprietatea. După ce va fi listat acest fond, piaţa ar putea beneficia de un moment favorabil care să reaprindă interesul investitorilor. Chişu spune însă că acest lucru nu este suficient şi trebuie dublat de o implicare activă atât a conducerii operatorului de piaţă, cât şi a autorităţilor astfel încât să avem o revigorare a pieţei de capital româneşti. "Într-un fel, este acum sau niciodată. Dacă nu facem acum nimic şi nu trecem peste hopul acesta, nu ştiu dacă nu putem spune că s-a pus cruce la ce ar fi trebuit să fie piaţa locală de capital. La noi, din păcate, Bursa nu a fost o instituţie de interes naţ

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 19 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 54 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 33 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Viitorul industriei prelucrătoare în România, modelat de tehnologiile avansate

HotNews acum o ora
Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut, cu o pondere importantă în exporturi, dar și în forța de muncă angajată. Cu toate acestea, în ultimii ani cel puțin, au apărut

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 55 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Cătălin Moroşanu, la un pas de divorţ. Sacrificiul pe care l-a făcut pentru a-şi salva familia! „Îmi e foarte greu”

Cancan acum 12 ore
Cătălin Moroșanu a vorbit fără menajamente despre ultimele sale proiecte și ne-a dezvăluit cât de aproape a fost de un divorț. Fostul boxer profesionist la categoria grea a ținut să puncteze că se simte obosit și că vrea să ia o pauză din show-urile

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°