Singurul loc de agrement din oraş nu funcţionează nici acum pentru că administratorul nu a cumpărat un utilaj necesar. Termenul promis de Clubul Unirea în al XII-lea ceas pentru deschidere, 1 noiembrie, a fost depăşit cu mult, patinoarul ce a costat 100.000 de euro nefiind nici acum pregătit.
Reprezentanţii Clubului Sportiv „Unirea", administratorul patinoarului de gheaţă artificială din Focşani, fac din nou promisiuni că vor deschide patinoarul la începutul săptămânii viitoare, însă nici de această dată nu pot da asigurări.
Dacă până acum administratorii motivau faptul că patinoarul, singurul loc de agrement din oraş, a funcţionat doar trei luni de anul trecut de când a fost inaugurat prin lipsa de personal, acum aceştia se „ascund" după o perie de curăţat.
Potrivit lui Petrea Vâlcu, directorul de la Clubul Sportiv „Unirea" Focşani, patinoarul nu funcţionează întrucât angajaţii nu au cu ce să îl cureţe.
Peria specială utilizată la curăţarea suprafeţei de gheaţă artificială poate fi achiziţionată de la o singură firmă, iar comanda a fost făcut destul de târziu, deşi vechea perie de curăţat este defectă de iarna trecută.
„A fost deschis cu un scop"
„Noi aşteptăm acea perie specială din burete. Există o singură firmă în ţară de la care o putem lua şi nu am primit-o. Directorul adjunct al clubului a comandat-o. Nu costă mult, dar nu ştim când o vom primi. Bănuim că ar trebui să ajungă la începutul săptămânii viitoare şi atunci vom deschide şi patinoarul din nou. Cum o primim, într-o zi deschidem, dar să o primim", ne-a spus directorul clubului, Petrea Vâlcu, uitând că în urmă cu două luni de zile ne declara că patinoarul nu funcţionează nu din cauza periei de curăţat defecte, ci din cauza lipsei de personal, posturile fiind blocate.
Locatarii blocurilor din împrejurimi sunt nemulţumiţi de faptul că patinoarul nu funcţionea