Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oancea luminează orăşelul lui Mazăre

Publicat in Ziua Constanta, vineri 17 decembrie 2010 ·

SC Mira Impex SRL îi are ca acţionari pe Radu Ştefănescu şi pe SC Five Holding SA, firmă administrată de Gheorghe Oancea

Primarul Radu Mazăre s-a tot plâns că anul acesta oraşul va fi iluminat 30% faţă de 2009 şi că, ce să mai, sărăcia bate la poarta oraşului.

Însă, chiar şi cele 30 de procente ne vor costa destul de scump. Asta, ca să nu mai punem la socoteală faptul că "amenajarea Orăşelului Copiilor" costă 135.300 de lei fără TVA (valoarea estimată: 201.611 lei fără TVA), iar banii vor ajunge la o firmă... prietenă. Potrivit unui anunţ postat pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice, contractul 6761 din 13.12.2010 a ajuns de la SCIL Confort Urban, societate subordonată primăriei lui Radu Mazăre, la SC Mira Impex SRL, cu sediul pe strada Ion Roată nr. 3. Firma a executat lucrări de reparaţii ale instalaţiilor de iluminat ornamental existente, iar "cantităţile de instalaţii" care necesită reparaţii sunt: 560 de metri liniari de panglică luminoasă cu becuri colorate, 34 figurine brad, 40 figurine fulg de nea, 40 de ghirlande cadru cu becuri şi plasă luminoasă, şapte ghirlande cu plasă luminoasă echipate cu globuleţ, alte şapte echipate cu clopoţel şi 30 de draperii luminoase. De precizat că în 2008, pentru lucrările de reparaţii şi montare-demontare ansambluri ornamentale în Orăşelul Copiilor, municipiul Constanţa a oferit cam aceeaşi sumă: 200.316 lei fără TVA.

Centrul de afaceri "Ion Roată"

SC Mira Impex SRL îi are ca acţionari, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, pe Radu Ştefănescu şi pe SC Five Holding SA, firmă care deţine magazinul Brick. Five-ul mai este cunoscut şi ca fiind beneficiarul, în acte, al unul proiect de hotel cu 21 de etaje, pe spaţiu verde, în staţiunea Mamaia, între Parc şi Perla. Mergând pe firul încrengăturilor afaceristice, trebuie menţionat faptul că în Five Holding apar n

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt în opt județe și București. Până când este valabilă avertizarea HARTĂ

Ziare.com acum 52 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 20 septembrie, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în şapte judeţe din sud-estul ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, precum şi

Legendara Sophia Loren a împlinit 90 de ani

HotNews acum o ora
Sophia Loren, marea actriţă italiană, emoţionanta şi de neuitat Antonietta din „Una giornata particolare” de Ettore Scola, s-a născut la 20 septembrie 1934, la Roma. Şi încă de la vârsta de 19 ani, în 1953, când Sofia Scicolone era încă o începătoar

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 4 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Grupare de trafic de migranţi din care făceau parte români, afgani şi pakistanezi, destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara/ Migranţii plăteau între 2.500 şi 11.000 de euro/dolari pentru a trece în Ungaria sau Serbia

News.ro acum 2 ore
O grupare specializată în trafic de migranţă, formată din cetăţeni români, afgani şi pakistanezi, a fost destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara. Aceasta a acţionat din primăvara acestui an, migranţii fiind racolaţi, transportaţi, a

Cursuri de prim-ajutor, în Iulius Town (P)

Timpolis acum 44 minute
Peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD vor fi prezenți sâmbătă, 21 septembrie, în Atriumul Iulius Town, în cadrul celei de-a doua ediții a Maratonului resuscitării.   În intervalul orar 12- 22, aceștia îi

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum 17 minute
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Documentare și ateliere de film pentru copii la Astra Film Junior 2024

HotNews acum 25 minute
Copiii și adolescenții sunt așteptați și anul acesta la Astra Film Junior, cel mai complex proiect de educație prin film documentar din România. Gândit pentru trei categorii de vârstă (6+, 11+ și 15+), Astra Film Junior 2024 include proiecții cinema

UPDATE - Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în Gorj/ Opt persoane, transportate la spital/ Alte două s-au prezentat singure la UPU/ Toate victimele erau în microbuz/ Traficul pe DN 67D, oprit în urma accidentului, reluat

News.ro acum 3 ore
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital. Pentru două dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Ulterior

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum 43 minute
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°