E vorba, fireşte, de Ion Cristoiu şi de emisiunea de pe TVR1 în care a făcut elogiul lui Zelea Codreanu. Mi-am spus părerea în „Adevărul” de duminica trecută despre inadmisibila largheţe cu care Televiziunea Naţională a tratat subiectul.

A difuza o emisiune scandaloasă sub cuvânt că nu faci cenzură este tot una cu a fi complice. În seara în care îmi scriam articolul pentru ziar, o altă emisiune din seria Profesioniştii se difuza pe TVR1. Ce mesaj mai clar putea exista că TVR1 nu-şi asumă nicio răspundere? Nu era normal să fie suspendată emisiunea până la decizia Comisiei de Etică şi Arbitraj invocată în comunicatul conducerii TVR? În ce mă priveşte, nu mai am nicio curiozitate legată de respectiva decizie.

Referindu-mă la revelaţia mistică de tip codrenist pe care a avut-o uitându-se în ochii candizi ai Eugeniei Vodă, am crezut o clipă că Ion Cristoiu a scontat reacţia produsă în opinia publică şi jubilează constatând că lucrurile au ieşit întocmai cum şi-a dorit. Citindu-i replica la scrisoarea de protest, mi-am spus însă că ceva nu e în ordine. Nu mi s-a cerut să semnez protestul, dar l-aş fi semnat, probabil, chiar dacă îmi devenise evident faptul că nu mai era vorba de una din obişnuitele provocări ale gazetarului. Să luăm lucrurile pe rând. Caracterizarea Căpitanului ca un erou romantic, cavaler fără pată şi prihană al luptei contra corupţiei, nu e nici măcar o formulă literară izbutită şi cu atât mai puţin o convingere ideologică bazată pe cunoaşterea istoriei. Ion Cristoiu nu e nici scriitor, nici ideolog, nici istoric, nici politolog. Chiar dacă s-ar vrea măcar câte puţin din toţi. Ion Cristoiu e gazetar şi a contat totdeauna mai puţin, ca să nu zic deloc, pe tăria convincţiunilor sale decât pe nevoia de a provoca. Un provocator, asta a fost în toată cariera sa postcomunistă, de la „Evenimentul zilei”, prima ediţie, şi până la apa