Vice-preşedintele executiv al UDMR, ministrul Mediului, Laszlo Borbely spune la RFI că nu va candida pentru postul de preşedinte al Uniunii. Numele său a fost vehiculat, după ce Marko Bela a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat în fruntea UDMR.
"Nu sunt interesat de această funcţie. Faptul că a acceptat domnul Kelemen Hunor să candideze e o variantă bună şi acceptabilă pentru UDMR, pentru următorii ani. Cred că Kelemen Hunor va face o echipă în jurul lui, eu cred că voi fi în această echipă şi vom putea împreună să ducem mai departe frâiele UDMR-ului", declară Laszlo Borbely.
Preşedintele UDMR, Marko Bela a anunţat, sâmbătă, 11 decembrie, că nu va candida pentru un nou mandat la şefia Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Vice-premierul a făcut anunțul la Consiliul Reprezentanților Unionali, de la Târgu Mureș. Preşedinţia UDMR Laszlo Borbely, vice-preşedinte executiv UDMR
"Decizia mea este că nu doresc să candidez pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR. La sfârşitul lui februarie se fac 18 ani de când m-am angajat la această răspundere, de a susţine împreună această unitate", spune Marko Bela.
El precizează că asta nu înseamă că vrea să se retragă din viaţa publică. "Nu înseamnă că vreau să mă retrag din viaţa publică, nici nu ar fi bine. Am convingerea că dispun de experienţă şi cunoştinţă, pe care pot să le pun la dispoziţia Uniunii, dacă se va mai dori, după Congresul din februarie", declară liderul UDMR.
Marko Bela spunea astă toamnă la RFI că are într-adevăr "o dilemă foarte mare" dacă să continue sau nu ca preşedinte al UDMR.
Vice-preşedintele executiv al UDMR, ministrul Mediului, Laszlo Borbely spune la RFI că nu va candida pentru postul de preşedinte al Uniunii. Numele său a fost vehiculat, după ce Marko Bela a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat în fruntea UDMR.
"Nu s