Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu: Municipalitatea, obligată să plătească 76 milioane de lei unor moştenitori ai Mariei Tănase

Publicat in Romania Libera, vineri 17 decembrie 2010 ·

Primarul Sorin Oprescu a declarat, vineri, în şedinţa CGMB că municipalitatea a fost obligată să plătească 38 de milioane de lei unor moştenitori ai Mariei Tănase, alte 38 de milioane de lei fiind blocate printr-o decizie a unui executor, pentru un teren în Parcul Tineretului, informează Mediafax.

Edilul şef al Capitalei a explicat că cele 76 de milioane de lei pe care municipalitatea trebuie să le plătească reprezintă despăgubiri reparatorii acordate mai multor moştenitori ai Mariei Tănase care inţial au revendicat 3,5 hectare de teren în Parcul Tineretului.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, acţiunea de revendicare a terenului din Parcul Tineretului a fost făcută în anul 2000, de atunci şi până în prezent moştenitorii cerând despăgubiri băneşti.

Primarul Capitalei a mai spus că cele 76 de milioane de lei au fost împărţite între mai mulţi moştenitori, fiecare dintre aceştia folosind câte un executor judecătoresc pentru punerea în executare a sentinţei care le oferă aceşti bani.

Astfel, primele 38 de milioane de lei au fost deja încasate din contul de investiţii al municipalităţii, după ce executorii judecătoreşti au pus poprire pe acest cont. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii aceşti bani erau destinaţi lucrărilor desfăşurate la Stadionul "Lia Manoliu".

"Cea de a doua tranşă de 38 de milioane de lei este în prezent blocată în contul executorului, cererea de executare fiind depusă mai târziu pentru judecarea contestaţiei la executare pe care municipalitatea a înaintat-o instanţei", a declarat Sorin Oprescu, pentru MEDIAFAX.

În funcţie de rezultatul instanţei, şi cea de a doua tranşă de 38 de milioane de lei ar putea fi încasată de moştenitorii Mariei Tănase.

La şedinţa CGMB de vineri, pe ordinea de zi se află proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu pe anul 2010 în care a fost prevăzută o sumă de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 8 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 11 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°