După frenezia din 2005-2006, negarea de la sfârşitul lui 2008 şi zbaterea inutilă din 2009 piaţa imobiliară a intrat într-o derivă specifică perioadelor post-bubble. Bulele imobiliare nu se sparg zgomotos. Deflatează încet. De aceea, probabil avem în faţă vreo cinci-zece ani de corecţii la nivelul preţurilor şi blocaj parţial al tranzacţiilor. Refuzul băncilor de a aborda pieptiş problema creditelor neperformante va amâna procesul de reaşezare pe baze sănătoase a sectorului real estate dereglat de accentele speculative din trecut.

Nebunia din trecut nu se va întoarce, chiar dacă actorii principali din ospiciul „boom“-ului imobiliar speră la aşa ceva. Acel fenomen a fost rezultat al unei alte nebunii - financiare - care nu are premisele unei întoarceri apropiate. Ideea câştigului facil din terenuri, imobile şi dezvoltări va rămâne în uitare sub apăsarea unei realităţi în care randamentele sunt smulse cu greu. Prin urmare, este normal să nu avem dezvoltările de altădată, târgurile cu lume buluc, încrederea oarbă a consumatorului, generozitatea băncilor şi nici acoperirea mediatică din trecut.

Jucătorii din bula speculativă nu ştiu să iasă din vechea paradigmă (a câştigului cu două cifre din simpla speculaţie), iar sistemul bancar nici nu îi sileşte la disciplinarea financiară de care piaţa ar avea nevoie. Ele însele bune de dus la balamuc pentru comportamentul din vârf de curbă speculativă, băncile comerciale preferă să stea pe portofolii putrede în speranţa disipării pierderilor la nivelul întregii economii. Starea de negare generalizată blochează aproape complet acest sector în contextul în care în România e atât de mult de construit.

Tocmai pentru că nu pot dezvolta nimic, şmecherii din imobiliare s-au pus pe demolat. În Bucureşti, ravagiile mafiei imobiliare au atins proporţii groteşti. Deşi nu au finanţare pentru noi construcţii, fericiţii cumpărăto