Giganţi precum General Electric, Ford, Pirelli şi Hilton sunt interesaţi de zona de dezvoltare de peste 80 de hectare din jurul Aeroportului Internaţional Craiova. Proiectantul zonei a participat la lucrări importante, cum ar fi porturile din Bahamas şi Jacksonville (SUA), sau dezvoltări din Las Vegas şi Abu Dhabi. Zona poate atrage investiţii de sute de milioane de euro, fiind comparată de proiectanţi cu aeroportul Prestwik Glasgow - cel mai mare aeroport comercial al Scoţiei.
Masterplanul pentru amenajarea teritoriului Zona Aeroport Craiova (ZAC) propune o dezvoltare a terenurilor aferente acestei zone pe o perioadă de 25 de ani, în etape. Incinta actuală a aeroportului totalizează 170 de hectare. Suprafaţa pentru dezvoltarea aeroportului împreună cu pista, căile de rulare şi toate facilităţile au nevoie de 80 de hectare. În consecinţă, o suprafaţă de 90 de hectare rămasă liberă va fi destinată altor tipuri de funcţiuni.
Halcrow - implicat în proiecte din Las Vegas şi Abu Dhabi
Proiectarea zonei de dezvoltare din jurul aeroportului a fost realizată pentru Consiliul Judeţean (CJ) Dolj de specialiştii de la Halcrow Romania, parte a grupului britanic Halcrow Group Ltd. - una dintre cele mai importante firme de inginerie şi consultanţă tehnică din Marea Britanie, înfiinţată în 1868.
De-a lungul timpului, Halcrow a fost implicată în numeroase proiecte importante, din care amintim CityCenter - Las Vegas, Nevada (SUA), Dames Point Container Terminal Jacksonville - Florida (SUA), Freeport Container Port - Bahamas, Thames Barrier - barieră de protecţie împotriva inundaţiilor pe Tamisa în Londra (Marea Britanie) sau dezvoltarea arhitecturală din Yas Island - Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite). În urma studiilor, a rezultat că aeroportul internaţional de la Craiova poate fi dezvoltat cu un al doilea terminal - destinat curselor exte