România nu acceptă obligaţii suplimentare în ceea ce priveşte intrarea în Schengen. Iată ce a declarat preşedintele Traian Băsescu vineri, 17 decembrie, la finalul lucrărilor Consiliului European de iarnă.
Şeful statului precizează că nu vrea ca România să fie victima colaterală a ceea ce nu merge bine în Uniunea Europeană în prezent.
Traian Băsescu afirmă că Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu este parte a tratatului de aderare, ci un mecanism stabilit de UE şi România şi nu a fost ratificat nici în Parlamentul de la Bucureşti, nici în alte parlamente din Uniunea Europeană. Schengen Traian Băsescu, preşedintele României
"Un citat din declaraţie : «România a respectat regulile acestui club, din momentul aderării la Uniune, acum patru ani. Nu aş vrea să cred că am greşit prin această abordare constructivă şi că beneficiile în UE se obţin doar prin abordări confruntaţionale. România nu doreşte să fie victima colaterală pentru tot ceea ce nu merge bine azi în Uniune»", spune preşedintele.
El mai afirmă că România nu acceptă întârzieri pe motive netemeinice sau care nu corespund tratatului. "Ne-am săturat de poveştile cu monitorizări, dar acceptăm o cooperare la frontieră", declară şeful statului.
Consilierul prezidenţial, Leonard Orban declara acum câteva săptămâni la RFI că "orice fel de amânare a aderării la Schengen din martie implică riscuri suplimentare. Dacă rişti să fii amânat în martie, rişti să fii amânat nu cu câteva luni, ci cu câţiva ani".
România nu acceptă obligaţii suplimentare în ceea ce priveşte intrarea în Schengen. Iată ce a declarat preşedintele Traian Băsescu vineri, 17 decembrie, la finalul lucrărilor Consiliului European de iarnă.
Şeful statului precizează că nu vrea ca România să fie victima colaterală a ceea ce nu merge bine în Uniunea Europeană în prezent.
Traian Băsescu afirmă că