Zilele trecute am primit la redacţie vizita unui grup numeros de elevi ai unor licee din mai multe oraşe din ţară.
Au venit ca reporteri ai unor ziare on-line, în cadrul unui proiect al Fundaţiei Soros România. Au iscodit, s-au fotografiat, au pus întrebări despre programul de lucru, machete, "licitaţia" de subiecte şi alte amănunte care ţin de bucătăria unui ziar.
Dar cel mai mult şi mai mult au fost atraşi, ierzisitibil, aş spune, de studioul TV amenajat pe o latură a redacţiei EVZ. Au întrebat dacă pot face fotografii, apoi, după ce au primit încuviinţarea, au umplut studioul, pe care l-au cercetat în amănunţime.
Felul în care au dat buluc în zona TV spune mai mult decât orice despre fascinaţia pe care o are acest mediu. E un dat: televiziunea face legea. Preia, uneori fără să citeze, creează vedete, dictează agenda, e cu atât mai trufaşă cu cât coboară ştacheta mai mult, dictează pentru că a câştigat definitiv războiul cantităţii. Şi, totuşi, meciul print vs TV nu s-a încheiat. Pentru că meciul nu e ori-ori.
