Au lăsat birourile şi au venit să joace fotbal pentru copiii sărmani. Directori de instituţii, primari, oameni de afaceri, cu toţii au venit la Sala Sporturilor din Piteşti şi au jucat fotbal în scop caritabil. Fondurile adunate, în jur de 15000 de lei, au mers către Fundaţia „Salvaţi copiii".
Primari, şefi de instituţii, actori, foşti fotbalişti, cu toţii au intrat în teren pentru o cauză nobilă, iar la finalul meciului, fiecare a donat câte o sumă de bani pentru copii. Evenimentul a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport Argeş. „Am reuşit să aducem mai multe personalităţi locale să ia parrte la acest eveniment, iar meciul de baschet dintre BCA Piteşti şi CSU Sibiu a fost un adevărat regal, încheiat cu victoria piteştenilor", a spus directorul DJS Argeş, Flavius Panţurescu.
Directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret, Florin Dumitru, seful de la Ape, Andrei Moisescu, directorul CAS, :tefan Cioc[nel, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Argeş, Daniel Ionescu, cu toţii au intrat pe teren şi au făcut spectacol. Internaţionalul Nicolae Dică, care joacă la formaţia turcă Manisaspor, a venit şi el la Piteşti. A jucat în echipa roşie şi a purtat tricoul cu numărul 10.
"Sumele vor merge către copiii foarte săraci, din mediul rural şi către 60 de copii din centrele de plasament "Casa Noastră", unde vom cumpăra ce le este necesar", a spus Silvia Neagoe, vicepreşedintele ONG-ului " Salvaţi Copii".