Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu Peter Hurley

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

• Peter, pentru început te-aş ruga să îmi povesteşti despre jumătatea românească din tine, pentru că, lo­cuind de 16 ani in România, putem spune că eşti deja pe jumătate ro­mân.

România este încă un mister pentru mine. Cu cât stau mai mult aici, cu atât realizez cât de puţine lucruri ştiu încă despre România. De curând am realizat că a fi pe jumătate român este un fel de „full time job”, lucru oarecum de neînţeles pentru mine, dar totuşi viu dacă stau să mă gândesc că şi aici, la fel ca şi în Irlanda, e o cruce de cărat. Singura diferenţă este că noi, irlandezii, suntem poate singurii care, deşi am pierdut toate bătăliile, am câştigat totuşi războiul. Acesta este poate şi motivul pentru care simt un fel de romantism fatalist care este cumva, în mintea mea, legat de ADN-ul românesc.

• Poţi să îmi spui cum a început po­ves­tea festivalului de la Săpânţa, pen­tru că acolo cred eu că este ADN-ul a tot ceea ce s-a întâmplat la Dublin.

Îmi este greu să îţi spun varianta scurtă, dar pentru a începe cumva, îţi voi spune că a fost Nicu Covaci cel care m- a virusat cu ideea de a face un festival care să celebreze conexiunile dintre oa­me­ni aparţinând diferitelor culturi. El, ca şi Shaun Davey de altfel, este unul dintre acei pionieri care văd în muzică o for­ţă unificatoare, un mod minunat de a aduce oamenii laolaltă. Shaun Davey şi-a început cariera de compo­zitor în Ir­landa, făcând o punte între muzica clasi­că şi muzica tradiţională. Covaci şi Phoenix au făcut o punte între muzica tra­diţională şi filonul rock al anilor ’70. Co­vaci a înţeles puterea pe care muzica o poate avea şi care transcende culturi şi naţionalităţi di­ferite.

În acest timp, Shaun Davey a venit în România pe un drum paralel, căutând tot un fel de punte muzicală. A des­co­pe­rit Săpânţa şi Corul bărbătesc din Sibiu al părintelui Dobre. Când i-am auzit pentru prim

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 17 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 46 minute
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Google a semnat un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidroelectrică în SUA. Este cel mai mare pact corporativ din lume pentru energie curată

Mediafax acum 34 minute
Acordul dintre Google și Brookfield Asset Management include acorduri inițiale de achiziție de energie pe 20 de ani, în valoare totală de 3 miliarde de dolari, pentru energia electrică generată de două centrale hidroelectrice din Pennsylvania. Gigan

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 48 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°