• Peter, pentru început te-aş ruga să îmi povesteşti despre jumătatea românească din tine, pentru că, locuind de 16 ani in România, putem spune că eşti deja pe jumătate român.
România este încă un mister pentru mine. Cu cât stau mai mult aici, cu atât realizez cât de puţine lucruri ştiu încă despre România. De curând am realizat că a fi pe jumătate român este un fel de „full time job”, lucru oarecum de neînţeles pentru mine, dar totuşi viu dacă stau să mă gândesc că şi aici, la fel ca şi în Irlanda, e o cruce de cărat. Singura diferenţă este că noi, irlandezii, suntem poate singurii care, deşi am pierdut toate bătăliile, am câştigat totuşi războiul. Acesta este poate şi motivul pentru care simt un fel de romantism fatalist care este cumva, în mintea mea, legat de ADN-ul românesc.
• Poţi să îmi spui cum a început povestea festivalului de la Săpânţa, pentru că acolo cred eu că este ADN-ul a tot ceea ce s-a întâmplat la Dublin.
Îmi este greu să îţi spun varianta scurtă, dar pentru a începe cumva, îţi voi spune că a fost Nicu Covaci cel care m- a virusat cu ideea de a face un festival care să celebreze conexiunile dintre oameni aparţinând diferitelor culturi. El, ca şi Shaun Davey de altfel, este unul dintre acei pionieri care văd în muzică o forţă unificatoare, un mod minunat de a aduce oamenii laolaltă. Shaun Davey şi-a început cariera de compozitor în Irlanda, făcând o punte între muzica clasică şi muzica tradiţională. Covaci şi Phoenix au făcut o punte între muzica tradiţională şi filonul rock al anilor ’70. Covaci a înţeles puterea pe care muzica o poate avea şi care transcende culturi şi naţionalităţi diferite.
În acest timp, Shaun Davey a venit în România pe un drum paralel, căutând tot un fel de punte muzicală. A descoperit Săpânţa şi Corul bărbătesc din Sibiu al părintelui Dobre. Când i-am auzit pentru prim
