Reprezentanţii PSD şi PNL au revenit la şedinţa comisiilor parlamentare de buget-finanţe, după ce puterea a acceptat opoziției patru amendamente catalogate drept ”esențiale” de deputatul PSD, Viorel Ştefan. Sursa: AGERPRES
Primul amendament se referă la suplimentarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu 52 de milioane de lei, 10 prin legea bugetului şi 42 de milioane la prima rectificare bugetară.
Al doilea amendament vizează introducerea unor criterii transparente în legătură cu repartizarea sumelor în programul de dezvoltare a infrastructurii rurale. Criteriile sunt conţinute în OUG nr. 7/2010.
Al treilea amendament stipulează revizuirea criteriilor de alocare a sumelor pentru drumurilor judeţene şi comunale.
Al patrulea amendament, și cel mai important, se referă la posibilitatea ca, de la 1 ianuarie 2011, microîntreprinderile să poată opta pentru plata unui impozit de 3% din cifra de afaceri.
Dezbaterile asupra Bugetului de stat s-au blocat astăzi în comisiile parlamentare de specialitate, motiv pentru care premierul Emil Boc a venit la Palatul parlamentului pentru a se întâlni cu reprezentanții PDL, UDMR şi UNPR.
Comisiile de buget-finanţe și-au suspendat lucrările la prânz, din lipsă de cvorum, după ce parlamentarii PNL şi PSD au părăsit lucrările, nemulţumiţi că nu li se acceptă niciun amendament.
În jurul orei 15.30, lucrările au fost reluate, în prezența a 26 de parlamentari.
Blocaje cu repețiție
Reprezentanții PNL au părăsit ședința comisiilor comune de buget- finanțe, care discuta despre bugetul Ministerului Administratiei si Internelor.
Deputatul PNL, Eugen Nicolăescu, a acuzat puterea că ”nu dorește cu adevărat adoptarea bugetului". Anterior, discuțiile fuseseră sistate pentru a se stabili cum se va proceda în cazul amendamentelor propuse dupa încheierea datei limită.