Tocmai a sosit pachetul din oraşu-mi natal, Timişoara. Om de cuvânt (în toate sensurile cuvântului ”cuvânt”), Şerban Foarţă mi-a trimis o sticlă de vodcă. Din păcate – goală. Dar şi din fericire, fiindcă uitându-mă prin sticla sticlei, văz pe dosul etichetei, promisa Odă la Vod(c)ă, scrisă chiar de mâna poetului.

Există şi o comunicare de la vameşii americani prin care sunt înştiinţat că amprentele vânjoase de pe sticlă aparţin cetăţenului român de origine PSD Nicolae Văcăroiu.

Fiindcă se apropie Crăciunul, Şerban Foarţă a mai pus în plic şi un dialog (filosofic) intitulat Bocaportul. Dau o înaltă apreciere felului în care Şerban Foarţă îşi aduce (boca)portul la gloria acestei prăjini de teren hyperspaţial, ce riscă să devină curând un (C)artel artistic doar pe gustul nostru.

ŞERBAN FOARŢĂ

ODĂ LA VOD(C)Ă

(în kilometru gigantic)

Nu credeam să-nvăţ a nu bea vreodată;

Pururi treaz, fără vodcă pe masa-mi,

Ca pe când, ostaş, însetam sub steaua

Roşie,-n cinci colţuri.

Când răsărişi în cale-mi, interimate!

Tu, abstinenţă de-o lună, în care

Băui pân-în fund poşircile sticlei

De apă chioară.

Jalnic ard de viu însetat ca Tàntal,

Ori ca poetu-ăl vechi, lângă fântână, –

Focul meu urmând a-l stinge cu toată

Vodca din lume.

Mă vaiet că n-am rămas prim-ministru

Sau mahărul, doar, al Divanului ţării…

Ca interimar, nu pot trage la Golden

Blitz o beţie.

Vie-mi albaştrii ochi iarăşi în cale,

Aline-mi săniuţa, iar, viaţa tristă;

Ca să mor fericit, stacană de vodcă,

Ţie predă-mă!

***

Bocaportul

– Ştiai bancul cu ceainicul?

– Ăla de pe vremuri? Da: ce-ai, Nicule, cu noi?…

– Dar p-ăsta, mai nou, cu polobocul?

– Nu.

– Joacă polo Boc?

– Şi, dacă ar juca, la ce ne-ar