Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Închisoarea de acasă

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

Totul a început cu o palmă, apoi multe scuze şi gândul că a fost doar o greşeală, un accident care nu se va mai repeta. El te-a asigurat de asta, dar nu a fost aşa. Eşti mult prea urâtă, leneşă şi nu faci nimic bine îţi tot repetă el până când ajungi şi tu să crezi. Şi corecţiile se aplică acum mult mai des, chiar în fiecare zi.

Mii de scuze te fac să rămâi să suporţi bătăile, iar viaţa ta pare că nu mai are nici un rost. Şi situaţia este mult mai tristă dacă frica ta afectează şi un martor nevinovat cum ar fi un copil, care asistă la tot ce se întâmplă şi este invitabil afectat.

Dar lucrurile se pot schimba, trebuie doar să vrei să faci un pas în acest sens, aşa cum au făcut-o multe alte femei înaintea ta.

“Femeile care au reuşit să depăşească această etapă a vieţii lor ne arată că se poate, dar trebuie să ai încredere şi să îţi doreşti realmente schimbarea”, spune Cristina Horia, director executiv al fundaţiei Sensiblu.

Fii părintele de care are nevoie copilul tău

Pentru Ada, momentul în care şi-a dat seama că trebuie să facă ceva pentru a scăpa de violenţa soţului ei a fost după ce el a avut o discuţie cu fiica cea mai mică. “O discuţie care a durat două ore şi ceva în dormitorul ei. După discuţia asta, el s-a dus liniştit şi s-a culcat iar fata mea plângea. M-am dus să o liniştesc şi nu a acceptat, mi-a spus că dacă mai stăm acasă o să o distrug”, povesteşte femeia.

Acel moment a fost punctul culminat care a făcut-o să realizeze că trebuia să facă ceva pentru a le oferi un viitor mai bun fetelor ei, dar şi ei însăşi. Deşi mergea la un centru unde i se oferea consiliere gratuită de un an de zile, ea nu a avut curajul să îşi părăsească soţul până atunci.

Speranţa că atitudinea lui se va schimba şi frica de necunoscut au fost motivele pentru care Ada a suportat timp de doi ani bătăile

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sute de persoane, inclusiv români, fug din Iran în Azerbaidjan şi Armenia / ”Sunt cozi lungi la benzinării şi penurie de combustibil. Oriunde te duci, sunt cozi mari – este foarte înfricoşător”

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 600 de persoane de 17 naţionalităţi, inclusiv români, au fugit din Iran în Azerbaidjan în cele cinci zile de la începutul războiului aerian dintre Israel şi Iran, a declarat marţi o sursă azeră

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 8 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

MAI: România nu oferă azil pentru un număr mare de israelieni, nici 3 milioane de apartamente

Mediafax acum 10 ore
„Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pen

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Video Explozii puternice la Teheran. Liderul suprem iranian avertizează: „Bătălia începe”. Trump cere „capitularea necondiționată” a Iranului

Adevarul acum o ora
Israelul bombardează masiv Teheranul. Armata anunță că a început un atac după ce a emis anterior un avertisment de evacuare dintr-o zonă populată a orașului. Pe de altă parte, Iranul a lansat un nou atac cu rachete asupra Israelului.

UPDATE - Lia Savonea, singurul candidat înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie / Ce conţine proiectul de management

News.ro acum 10 ore
Lia Savonea, judecător la Înaltea Curţte de Casaţie şi Justiţie, este singurul candidat înscris la concursul pentru ocuparea postului de preşedinte al instanţei supreme, post deţinut în prezent de Alina Corbu, al cărei mandat se încheie în luna sept

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 8 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

PSD va decide intrarea la guvernare prin referendum intern, după consultările de la Cotroceni

Ziua Constanta acum 10 ore
PSD va merge joi la consultările de la Palatul Cotroceni, după care va fi convocat referendumul intern în cadrul căruia se va decide intrarea sau nu la guvernare. PSD va merge joi la consultările de la Palatul Cotroceni, după care va fi convocat ref

VIDEO Bătaie la Catedrala Mitropolitană din Cernăuți. Mai multe persoane, inclusiv preoți, au fost rănite

HotNews acum 13 minute
Mai multe persoane au fost rănite în urma unui conflict care a avut loc la Cernăuți între reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ucraineană (UPT) și nou-creata structură religioasă Biserica Ortodoxă a Ucrainei (PTU), susținută de autoritățile de la Kiev,

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

18°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

21°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°