Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea rea ia prizonieră Europa

Publicat in rfi, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

Un val de vreme rea s-a abătut asupra Europei sâmbătă dimineață, provocând haos în trafic. Temperaturile au scăzut cu mult sub zero grade Celsius, potrivit CNN. Din Irlanda de Nord până în Bulgaria, viscolul a făcut ca în unele aeroporturi să se înregistreze întârzieri masive, în timp ce altele au fost chiar închise. Multe zboruri au fost fie amânate, fie anulate cu totul sâmbătă.

În Irlanda, Serviciul Meteorologic a prognozat ger, gheață și ceață în timpul dimineții, polei și ninsoare după-amiaza. Temperaturile ar urma să scadă la patru până la opt grade sub zero sâmbătă noapte.

Irlanda de Nord a fost acoperită săptămâna aceasta cu cele mai severe căderi de zăpadă din ultimii 25 de ani. Poliția nord-irlandeză i-a avertizat pe șoferi să evite drumurile necunoscute și să călătorească doar dacă este absolut necesar.

În Germania, aeroportul din Frankfurt era încă afectat de ninsori sâmbătă dimineață. Aproximativ 80 de zboruri erau anulate în prima parte a zilei de sâmbătă, iar alte curse înregistrau întârzieri.

Angajații aeroportului încercau dimineață să curețe avioanele de gheață. Circa trei mii de pasageri au fost afectați încă de vineri. Situația s-a îmbunătățit sâmbătă, iar călătorii au primit mâncare și apă.

Probleme similare sunt și în Amsterdam : vremea rea a făcut ca aproximativ 250 de zboruri să fie anulate. Mii de pasageri au rămas vineri pe aeroportul Schiphol.

În Bulgaria, partea de est a țării se află sub zăpadă de trei zile. Stratul de omăt se apropie de un metru pe alocuri. Principala autostradă, aeroportul și portul din Varna au fost închise vineri. Multe drumuri rămân închise, iar orașe și sate sunt în continuare fără apă sau curent electric.

În Londra, zăpada a dus la anularea unor zboruri pe aeroportul Heathrow.

Un val de vreme rea s-a abătut asupra Europei sâmbătă dimineață, provocând haos în tra

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 12 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 30 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°