Iarna aceasta va fi mai blândă decât cea de anul trecut, însă ne putem aştepta la fenomene meteo extreme cum ar fi temperaturile foarte scăzute în anumite perioade, potrivit directorului ANM, Ion Sandu, citat de site-ul realitatea.net.
Până în ziua de Crăciun vremea se mai încălzeşte, iar apoi urmează o nouă perioadă de răcire pâna la Revelion.Vremea se va încălzi în următoarea perioadă şi sunt aşteptate ploi până în ziua de Crăciun pe 25 decembrie. Abia în a doua zi de Crăciun urmează o nouă perioadă de răcire în ţara noastră. Este posibil ca la munte să avem totuşi parte de zăpadă, a declarat directorul general al ANM.
"Cum a început iarna acum decembrie e mai blândă, anul asta decât anul trecut. Pentru că vă amintesc că anul trecut am avut zăpadă de 20-30 de centimetri în sud cu viscol puternic, acum a fost o încercare de viscol în sud-est până aseară, acum e ceva pe vest până mâine dimineaţă, după care urmează o pauză până în ziua de Crăciun pe 25 în care temperaturile cresc de la minus 20 grade în depresiuni vom ajunse la minus 12, iar în Bucureşti de la minus 14 vom ajunge la minus 5 grade, săptămâna viitore. Prin urmare este o încălzire. Parte anormală a acestei luni nu este frigul, mai rău este ce urmează săptămâna viitoare, mai rău în sensul că se încălzeşte şi plouă şi este un strat de zăpadă în sudul ţării, grâul trebuie să fie acoperit, care e posibil să dispară prin urmare dacă plouă şi dispare acel strat de zăpadă, după care săptămâna următoare urmează minus 10-15 grade agricultura e în pericol. În această perioadă de luni până pe 25 mai ales în zonele joase se poate forma poleiul pentru că noaptea rămân temeperaturile sub 0 grade. Din 26 decembrie pâna la Revelion temperaturile încep să scadă puţin, nu vom ajunge la temperaturile de acum, dar se apropie de normal şi nu vedem un al doilea viscol înainte de revelion. La munte sperăm să nu