cel mai frumos oras care nu exista

Cetatea Sighisoarei nu exista. Nu va luati dupa pliante si ghiduri, n-are rost sa va incredeti in carti sau alte dovezi la fel de sigure si biruitoare. Vi se va spune, probabil, ca orasul acesta - Sighisoara, Schasburg, Segesvar, Saghisoara - este unul dintre putinele orase-cetati locuite din lume, vi se va vorbi despre bresle, turnuri de aparare si biserici gotice, veti fi ademeniti cu povesti despre un ceas in care locuiesc fiinte sculptate din lemn de tei, vi se vor arata case, ziduri si locuri, veti auzi nume, date si istorii cu sasi, maghiari si romani, veti afla cum Piata Mare a burgului devine neincapatoare in zilele Festivalului de Arta Medievala, veti descoperi o realitate in care Sighisoara a existat, exista si va exista si de acum inainte. Or, asa cum se vad lucrurile intr-o inserare de inceput de decembrie, nimic din toate astea nu poate fi adevarat.

Scurta istorie a unui duh de ceata

Iar lucrurile nu pot fi adevarate, atat timp cat ceata urca incet de pe apa Tarnavei, se strecoara pe bulevardul luminat de felinare, ascunde casele intr-o lumina alburie, acopera masinile, pasii, forfota unui vechi targ ardelenesc, de parca acolo, in inima cetii, n-ar salaslui doar un abur cu miros de ploaie, ci si un duh tainic, batran si atotstiutor, care cucereste, pe nesimtite, Orasul de Jos. Nu va fi nimeni care sa bage de seama, nu se vor gasi istorici care sa consemneze evenimentul. Lumea va merge inainte, trenurile vor opri in gara, in Piata Hermann Oberth se vor aprinde luminile din bradul de Craciun. "E ceata, mama, e ceata", va spune o femeie pe strada si se va infofoli mai bine. Ce nu stiu oamenii, ce n-au stiut niciodata, e ca vrajile pot sa-si vada de viata lor, ca nu vor fi stingherite in nici un fel, de realitatea noastra disciplinata. N-a fost niciodata timp pentru ele, iar daca duhul acel