"Cat traiesc n-o sa uit cum lucea. Galbena, cum ii aurul"

* In loc sa viseze recolte bogate la porumb si cartofi, un taran din Apusenii Bihorului viseaza muzici. Asa se face ca a inventat o vioara cu doua goarne, la care canta de joaca si ursii-n paduri *

Atelierul de higheghe

Decembrie 2010. Tara Beiusului, satul Lazuri, comuna Rosia. De o jumatate de ora, "Corinda oilor" rasuna sacadat si solemn, in aerul inghetat. Douazeci de copii imbracati in port vechi bihorean canta frenetic la douazeci de viori cu goarna. Repetitie pentru sarbatorile de Craciun. Langa ei, dubasii intetesc ritmul si corinda se aude pana pe dealurile si muntii Poiana Craiului, inzapeziti si stralucitori ca niste uriasi de diamant. Invelita intr-o broboada petrecuta in cruce, ca un soldat din primul razboi mondial, o femeie paseste in fruntea dubasilor. "E Floarea, sotia lui Dorel Codoban, mare lautar si cel mai mare mester de viori cu goarna din Bihor si din tara. Si poate ultimul. Toti copiii astia canta pe viori faurite de el", imi spune cineva.

Corinda se opreste, si eu o rog pe nana Floarea sa ma duca la casa lor, la atelierul mesterului Codoban, pentru care batusem un drum tare lung, visand sa-mi implinesc un vis foare vechi. Floarea merge langa mine sporovaind vesela in graiul ei bihorean, pe care nu-l inteleg total, poate si pentru ca gandurile imi sunt aiurea: in sfarsit, voi atinge o vioara cu goarna! Vioara din bratele tatalui meu...

Comoara domnului invatator

In atelierul lui mic din curtea casei, Dorel Codoban nu baga iarna in seama. Afara e un frig taios, de munte, atelierul nu-i bine incalzit, dar mesterul, la cei 67 de ani ai lui, tot nu se-ndura sa intre in casa, sa ciopleasca la viori langa sobele incinse. "Aici ascult eu cel mai bine lemnul", imi spune inconjurat de viori. Atelierul e o mixtura fabuloasa de gramofoa