Jurnaliştii de la CNN au anunţat joi pe Twitter că actorul Morgan Freeman (73 ani) a decedat, iar fanii şi apropiaţii au început să trimită condoleanţe familiei.
"Actorul Morgan Freeman a murit în casa lui Burbank", spunea ştire, care s-a dovedit a fi ernoată.
Un prieten al lui Freeman, Peter Shankman, a replicat tot pe Twitter: "Dragă CNN, Morgan Freeman este încă în viaţă. El este încă prea ocupat pentru a muri. Vă rugăm să confirmaţi mai întâi".
La scurt timp, ziariştii de la CNN au anunţat că a fost vorba despre o greşeală, au scos ştirea şi şi-au cerut scuze.
Morgan Freeman, care a cunoscut succesul în cinema după ce a trecut de vârsta de 50 de ani, a primit, în februarie 2005, premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar, pentru prestaţia din "O fată de milioane/ Million Dollar Baby", de Clint Eastwood. Actorul a mai fost nominalizat la Oscar pentru rolurile din "Strada/ Street Smart", "Şoferul Doamnei Daisy/ Driving Miss Daisy", "Închisoarea Îngerilor/ The Shawshank Redemption" şi "Invictus/ Neînfrânt".
Totodată, Morgan Freeman joacă alături de Helen Mirren şi de Bruce Willis în thrillerul "Greu de pensionat/ RED (Retired Extremely Dangerous)", care a debutat pe marile ecrane româneşti pe 22 octombrie.