Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Oltenii respectă tradiţia sacrificării porcului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

În satele oltene, gospodarii au început deja pregătirile pentru Crăciun.Asomarea porcilor nu este obligatorie, spune conducerea DSVSA Olt. Niciun caz de trichineloză nu a fost depistat până acum în judeţ.

În gospodăria soţilor Stana din comuna olteană Găneasa este agitaţie mare astăzi. Nu este ziua Ignatului, dar pentru a pregăti bucatele tradiţionale pentru masa de Crăciun din timp, gospodinele familiei au decis să nu mai aştepte „Sărbătoarea însângerată“, pentru a-l sacrifica pe Ghiţă. Femeile au pregătit din vreme ustensilele şi vasele necesare, iar măcelarul şi-a ascuţit cuţitul. De când se ştie a sacrificat porcul în mod tradiţional şi nu se va alinia prea curând normelor europene. „Am învăţat să tai porci din tinereţe. Ştiu că nu este obligatorie asomarea şi pentru noi a devenit o tradiţie să tăiem porcul cu cuţitul“, spune Nicu Covaciu, de 45 ani. Şi conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt ştie că oltenii îşi sacrifică porcii după metodele tradiţionale. „Sacrificarea tradiţională este de bază. Unităţile autorizate sanitar veterinar au chiar şi asomatoare de rezervă, dar în gospodăria cetăţeanului nu avem dreptul de a face control, şi eu cred că majoritatea oamenilor taie porcul în gospodărie. Niciun caz de trichineloză nu a fost depistat până acum“, a declarat Veronel Bolborea, directorul DSVSA Olt.

„Să ne lase să ne tăiem porcii cum ştim!“

După ce se coace bine cu ajutorul buteliei, porcul se spală şi măcelarul poate începe tranşarea lui. „Să-l mâncaţi sănătoşi!“, urează bărbatul, nu înainte de a cresta pe capul porcului o cruce peste care presară sare. „De când eram copil am aşteptat ziua tăierii porcului cu nerăbdare. Acum sunt bătrân şi nu mai pot să ajut copiii, dar stau şi eu pe lângă ei. Să ne lase să ne tăiem porcii din ogradă cum ştim noi“, spune Ion Stana, gospodarul şef

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 7 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

POLITICO: Directorul general al TikTok, convocat la Parlamentul European pentru rolul platformei în alegerile şocante din România. Reacţia companiei: „Aceste rapoarte extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”

News.ro acum 2 ore
Rolul companiei chineze TikTok este analizat în urma victoriei şocante a unui candidat de extremă dreapta în alegerile din România, scrie marţi POLITICO. Un important deputat european cere ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parl

Bolojan: PNL va propune în Parlament reducerea numărului de parlamentari la 300

Mediafax acum 5 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că parlamentarii liberali vor propune o amplă reformă a lumii politice. Prin proiect de lege se va susţine reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, se va solicita reducerea aparatului

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 3 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Eurodeputații au cerut Consiliului JAI să aprobe aderarea deplină a României la Schengen. "Va fi o victorie şi pentru proiectul european"

Ziare.com acum 2 ore
Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, membrii Parlamentului European, au cerut marţi seară, 26 noiembrie, într-o dezbatere, o decizie favorabilă a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 12-13 decembrie privind aderarea deplină a Român

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 8 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°