Ministrul de externe al Bulgariei, Nikolai Mladenov, l-a acuzat pe şeful statului, Gheorghi Părvanov, că le oferă acoperire politică diplomaţilor bulgari care au lucrat pentru fostul serviciu comunist al securităţii de stat, informează NewsIn.
Disputa pe tema diplomaţilor colaboratori se intensfică în aceste zile la Sofia şi ia tot mai mult forma unei răfuieli între preşedintele de stânga, el însuşi dovedit ca fost colaborator, şi guvernul de centru-dreapta condus de premierul Boiko Borisov, acesta din urmă fostă gardă de corp a dictatorului Teodor Jivkov.
Preşedintele Părvanov a contraatacat vineri şi a spus că zece dintre cei 41 de diplomaţi care au colaborat cu serviciul secret comunist au fost numiţi de actualul guvern de centru-dreapta. În replică, ministrul de externe Nikolai Mladenov a declarat că aceste numiri au fost iniţiate de fostul guvern condus de socialistul Serghei Stanişev, iar Cabinetul Borisov era obligat prin lege să le finalizeze.
"Aproape toţi consilierii lui Gheorghi Părvanov - el însuşi un fost colaborator al Securităţii Statului, sub numele conspirativ Goţe - sunt foşti agenţi. Nu voi trimite niciunul dintre aceşti oameni ca ambasadori", a spus vineri ministrul de externe. "Preşedintele poate vorbi oricând doreşte, dar aş vrea să spun că în Bulgaria el personal este acoperirea politică pentru toate fostele structuri ale Securităţii Statului. Nu numai că Partidul Socialist Bulgar îi sprijină, dar preşedintele însuşi le oferă acoperire", a acuzat Mladenov. "Nu ar trebui să-mi explice nimic, ci doar să spună de ce 50% dintre ambasadorii bulgari trimişi în străinătate în timpul mandatului său au făcut parte din fosta Securitate de Stat", a adăugat şeful diplomaţiei.
Mladenov a precizat însă că nu priveşte această problemă în termeni de alb şi negru, recunoscând că fostul sistem comunist a angrenat mulţi