Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HOROSCOP

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

Berbec

Emoţiile dau în clocot, pentru că se apropie evenimente care au un efect puternic asupra psihicului dumneavoastră. Ori ajungeţi în pragul isteriei din cauza nervilor acumulaţi într-o situaţie neprevăzută, ori veţi face o criză de plâns din cauza emoţiilor enorme care preced acel moment special. E greu să vă păstraţi calmul în această situaţie, dar şi să ţineţi totul doar pentru dumneavoastră e greu, de aceea aveţi nevoie să vă eliberaţi, să spuneţi cuiva apropiat ce e în suflet.

Taur

A venit vremea unei decizii capitale, prin care să daţi altă consistenţă proiectelor în desfăşurare. Că e vorba de o investiţie de zile mari, de o afacere importantă, de o alegere dificilă în carieră, ceea ce va urma va fi în interesul dumneavoastră. De acum înainte vă veţi simţi mai sigur pe dumneavoastră, pe poziţia ocupată, şi veţi fi mândru de ceea ce aţi realizat. Acest moment implică totuşi un dram de ambiţie, de curaj şi siguranţă de sine, pentru că nu aveţi voie să arătaţi nimănui că vă codiţi sau că vă e teamă.

Gemeni

Nu vă simţiţi prea bine într-un mediu rigid, marcat de conservatorism, de teamă de nou sau de schimbare, de pragmatism. Dumneavoastră sunteţi mai superficial, mai aerian şi nu vă puteţi adapta într-un regim dictatorial, în care nu aveţi voie să vă mişcaţi liber, ci sunteţi nevoit să vă supuneţi orbeşte regulilor impuse de cei puternici. Dacă nu respectaţi aceste norme, s-ar putea să nu vă puteţi încadra în anumite termene mai severe, fie că e vorba de bani, de timp sau de alte resurse necesare pentru atingerea unui scop.

Rac

Viaţa de cuplu este fericită, pentru că au loc evenimente care vă pun pe amândoi, ca pereche bine închegată, într-o lumină foarte bună. Mergeţi împreună la o petrecere, ieşiţi în lume, vă distraţi, atrageţi atenţia asupra voastră şi aproape că stârniţi invidii pe unde treceţi dator

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 17 minute
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Soțul unei eurodeputate din Italia, ucis la Palermo

HotNews acum o ora
​Angelo Onorato, soțul europarlamentarului creștin-democrat din Italia Francesca Donato, a fost găsit mort la Palermo, primele informații fiind că acesta a fost împușcat, conform publicațiilor italiene L'Unione Sarda și La Repubblica. carabinieriFot

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°