Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa lui „Moş“ Crăciun din Maramueş

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

Cu doar 130 de lei, turiştii pot petrece o zi chiar în Casa lui „Moş" Crăciun, din Poienile Izei. În acest an, „Moş" Crăciun le-a pregătit turiştilor reduceri substanţiale. Şi alte pensiuni din judeţ au oferte atrăgătoare.

Anul acesta, „Moş" Crăciun spune „Ho, ho, ho! Bun venit în Maramu'!". De patru ani încoace, el şi-a făcut casă în Poienile Izei, chiar în inima Maramureşului, acolo unde peisajul e parcă decupat din basmele lui Hans Cristian Andersen, iar oamenii au păstrat cu sfinţenie obiceiuri vechi de sute de ani. „Casa Crăciun" este pusă la dispoziţia turiştilor de proprietarul ei, Gheorghe Crăciun, pe tot parcursul anului, însă iarna, cei care trec îi trec pragul pot gusta cu adevărat bucuria sărbătorilor, fie că este vorba de Crăciun, fie de Revelion.

Plimbări cu sania mânată de Crăciun

Micuţă şi cochetă, „Casa Crăciun" poate găzdui până la 10 persoane, iar în preţul de 120 de lei pe noapte, turiştii beneficiază de cazare, meniu tradiţional (sarmale, cârnaţi, toba ardelenească, caltaboşi plus cozonaci aburinzi. „În seara de Crăciun le ofer un dar tradiţional turiştilor: colinde cântate de copiii şi bătrânii satului, iar când nămeţii sunt suficient de mari, vom organiza şi plimbări cu sania trasă de cai. Pentru cei care vor să retrăiască momente din copilărie, dar şi pentru cei mici, avem şi sănii numai bune de dat pe derdeluş", spune Gheorghe Crăciun, „Moş Crăciunul" din Poienile Izei. Pentru cei care îşi doresc să petreacă mai mult de o zi, „Moş" Gheorghe Crăciun le oferă pachete speciale cu cinci zile şi patru nopţi la 620 de lei şi un pachet de şase zile şi cinci nopţi cu 750 de lei. Seara dintre ani este şi ea sărbătorită aparte, cu o masă îmbelşugată, plină cu preparate tradiţionale, cu colindători care vin cu pluguşorul şi multe surprize pentru turişti.

Crăciun cu jacuzzi în cameră

Pentru excentrici, Ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 11 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 2 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum 2 ore
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Un nou AI poate să modeleze şi să proiecteze codul genetic pentru toate domeniile vieţii

HotNews acum o ora
În colaborare cu Nvidia şi reunind cercetători de la Universitatea Stanford, UC Berkeley şi UC San Francisco, Arc Institute a creat cel mai mare model AI pentru biologie, numit Evo 2. Noul AI a fost antrenat pe ADN-ul a peste 100.000 de specii din î

Regizorul Radu Jude țintește al doilea Urs de Aur cu filmul „Kontinental ’25”

HotNews acum o ora
Radu Jude a revenit, miercuri, la Festivalul de Film de la Berlin cu „Kontinental ’25”, un film despre criza morală a unui executor judecătoresc, care marchează încercarea regizorului român de a obţine un al doilea Urs de Aur după ce a câştigat prem

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 9 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-5°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-7°
joi

-7°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°