Starul tocmai a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că, în 2008, a încercat să îşi răpună iubita cu 20 de lovituri de cuţit. Actorul s-a dezlănţuit când, ajuns la locuinţa Kendrei Beebe, acum în vârstă de 38 de ani, a găsit-o pe acesta bând vin în compania unui alt bărbat. Furios la culme, Malil a pus mâna pe primul cuţit care i-a căzut sub ochi în bucătărie şi a început să lovească în dreapta şi în stânga. Kendra a încasat în plin nu mai puţin de 20 de lovituri, multe dintre acestea în zona plămânilor, gâtului, spatelui şi a braţelor. Din fericire, ea a supravieţuit şi vreme de doi ani s-a luptat pentru a obţine condamnarea celui care i-a adus atâta suferinţă. La auzul sentinţei, actorul a izbucnit în lacrimi, dar a recunoscut că pedeapsa este meritată. Starul va fi nevoit să stea în închisoare cel puţin 12 ani până va putea fi luat în calcul pentru o eventuală eliberare condiţionată.
Foto: Guliver/SplashNews