Odinioară, luna decembrie se mai numea şi „Undrea”. De unde să fi venit numele ăsta, nimeni nu-şi mai aduce exact aminte. Doar oamenii cei vechi mai zic că Undrea era frate cu Moş Ignat şi ca să-l răsplătească pe acesta pentru nu ştiu ce ajutor ce-i dăduse el într-o zi, a sacrificat într-o zi un godăcel şi l-a împărţit cu toţi fârtaţii lui.
În ograda casei bătrâneşti, Taica Sandu risipeşte din belşug paie de grâu... Pregăteşte locul unde Culiţă, vecinul cel meşter şi cu cuţit ascuţit, va tăia şi va tranşa porcul cel dolofănel care acu’ guiţă trist în cocina de lemn din spatele grădinii... Hmm, să fie oare adevărat că, înainte de a-l tăia, porcul se visează cu colan de mărgele sângerii în jurul gâtului? Dacă-i aşa, îmi explic de ce-i trist şi... aproape tăcut. Vecinul Culiţă a intrat deja în ogradă şi-şi scoate, tacticos, „puşca de asomat”. Ştim cu toţii, nu?, că nu se mai taie azi porcul ca pe vremuri, înfigându-i cuţitul în beregată... Nuuuu, acum se „asomează”, adică se adoarme. Pentru totdeauna. Şi abia după aceea meşterul măcelar se porneşte să-l tranşeze. Vecinul Culiţă respectă, din tot ritualul cel vechi, partea cu crucea „scrisă” cu cuţitul pe fruntea godacului. Doar nimic nu se poate face fără binecuvântare!
Are grijă să se scurgă bine tot sângele din porc, altfel, se zice, carnea se va strica repede. Apoi, cu ajutorul a doi flăcăi zdraveni, îl spală şi-l pârleşte pe toate părţile. N-a cam fost zăpadă, dar fiindcă se zice că, după ce l-ai pârlit, porcul trebuie curăţat cu zăpadă dacă vrei să rămână şoriciul moale, Maica Tincuţa, nevasta lu’ Taica Sandu, a găsit o cale: a umplut congelatorul cu pungi pentru gheaţă, pe care după aia a trecut-o prin mixer, să facă fulgi de gheaţă. „Nu mai ştiau ăi bătrâni de-aşa şmecherie!”, râde iar vecinul cel şugubăţ. După care bărbaţii aburcă animalul pe-o masă de lemn, pentru a fi tranşat.
Vecinul Culi
