Şi iarna era altfel în Craiova de odinioară. Sărbătoarea Crăciunului, colindătorii, copacii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, bucuria copiilor care stăteau ore în şir în jurul bradului încărcat cu globuri şi beteală, ronţăind bomboane şi răsfoind cărţi de poveşti în mirosul proaspăt de răşină al crengilor de brad, totul părea desprins dintr-un basm. Aşa era Crăciunul în casele boierilor, dar şi în mahalalele urbei, plin de veselie pretutindeni.

Pătrundem în atmosfera caldă a căminelor din Craiova de altădată, în perioada Sărbătorilor de iarnă, în oraşul în care pe străzi se auzeau lăutarii şi colindătorii, unde prăvăliile gemeau de mărfuri, pieţele se umpleau de păsări, porci, viţei, de tot ce putea înveseli masa oamenilor în acele zile minunate.

Crăciunul se apropia cu bucuriile sale, îmbinând melodia colindelor cu larma săniuţelor, strecurând speranţe noi în sufletele oamenilor, în Sfânta zi a Naşterii lui Iisus.

„O zăpadă curată acoperea grădinile, turlele Bisericii Mântuleasa se albeau arătându-şi crucile cu greu ieşite de sub povara ninsorii, clopotele se auzeau mai înfundat, iar copacii şi tufele stăteau ascunse sub stratul greu ce cădea zilnic din înaltul cerului.

Erau zăpezi mari la Craiova, iar florile de gheaţă acopereau ferestrele casei Romaneştilor încât nu se mai vedeau din stradă nici frumoasele perdele albe şi nici strălucirea lămpilor vieneze...

Copacii grădinii erau decoraţi cu mici ghirlande de beteală, pe uşile din interiorul casei se puneau coroniţe de flori uscate nemuritoare şi crenguţe de brad, se atârnau şiraguri de clopoţei în gangul casei“, descrie cu măiestrie atmosfera de iarnă Elvira Ecaterina Ivănescu, în lucrarea „Casa Romanescu, timp şi spaţiu“.

În casă sobele erau mereu calde şi ceaiul fierbinte nu lipsea nici o clipă de pe mese şi noptiere. Pomul de Crăciun îşi făcea şi el apariţia în salonul de r