romanialibera.ro vă prezintă cel mai complet horoscop săptămânal, în format video, realizat de psihologul şi astrologul Dani Belea.
Click pe zodia dumneavostră din partea stângă a paginii pentru a urmări horoscopul video complet pentru perioada 18 - 25 decembrie.
BERBEC Dacă în primele zile ale intervalului în discuţie jobul încă vă mai solicită, familia are prioritate în mintea şi în sufletul dumneavoastră, ceea ce poate chiar trezi invidii din partea celorlalţi care nu prea înţeleg cu cât efort întreţineţi acest frumos echilibru.
Unora nu le cade bine să vă vadă ca pe nişte privilegiaţi ai sorţii, care se simt confortabil în adevăratul sens al cuvântului, alături de o familie iubitoare care vă va încărca mereu bateriile. Stresul creat de aşa-zişii prieteni vă dă ceva bătăi de cap şi poate chiar insomnii, din dorinţa de a vă proteja familia.
Berbecilor totul li se pare că este un haos în care zi de zi caută să facă ordine. Uşor obositor acest lucru, dar nu atât de mult încât berbecii să cedeze în faţa dificultăţilor.
TAUR Săptămâna aceasta sunteţi excesiv de sensibili la tot ceea ce vă înconjoară. Stiţi sau credeţi că ştiţi totul. Oricum asta vă face "omul orchestră", omul cu un al şaselea simţ. Cel puţin aşa credeţi dumneavoastră.
Recunoaşteţi că vă place să anticipaţi lucrurile chiar şi atunci când nu de puţine ori o cam luaţi razna, adică nu e chiar aşa cum spuneţi. Momentul nu este oportun nativilor care au în acestă perioadă nevoie de multă putere de convingere şi mai ales de rezistenţă.
Imprevizibilitatea cu care abordaţi lucrurile surprinde anturajul sau, mai cu seamă, pe superiorii, care este posibil să vă subestimeze fie puterea de muncă şi rezistenţa la stres, fie tăria de caracter, dorind cu ferocitate să vă calce în picioare, chiar şi atunci când aveţi dreptate.
GEMENI Este o periodă în care veţi reajunge în c