Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu ce arme se vor lupta pentru vizitatori cele cinci malluri din Constanţa, oraşul cu cei mai mulţi turişti

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

Constanţa ar putea deveni în următoarele 18 luni al doilea cel mai aglomerat oraş din ţară pe segmentul comercial, după Suceava, în condiţiile în care două malluri noi sunt în prezent în construcţie - Maritimo şi Cora -, care vor duce investiţiile în centre comerciale şi hipermarketuri din oraş la aproape 500 de milioane de euro.

Constanţa este unul dintre cele mai mari oraşe din România, cu o populaţie de 305.000 de locuitori, salarii peste media naţională (1.304 lei lunar net la nivel de judeţ în luna septembrie) şi un şomaj de doar 5,22%.

Cu toate acestea, unul dintre avantajele strategice în competiţia cu alte oraşe pentru atragerea de investiţii este legat de cei aproximativ 500.000 de turişti care îl vizitează anual şi care petrec în medie 4 nopţi în oraş, timp în care pot face şi cumpărături.

În prezent în Constanţa sunt operaţionale proiectul Tomis Mall, care beneficiază de cea mai bună poziţie, în centrul oraşului, mallul City Park, de lângă parcul Tăbăcăriei şi galeria comercială TOM, situată pe bulevardul Tomis. Pe lângă aceste proiecte, în oraş mai sunt funcţionale două hipermarketuri Real, un Kaufland şi unităţi cash & carry ale operatorilor Metro şi Selgros.

Auchan va deveni un nou jucător important pe această piaţă în toamna anului viitor, când va fi inaugurat proiectul Maritimo, în timp ce Cora a anunţat că va finaliza în prima jumătate a anului 2012 un centru comercial propriu, în care va deschide şi un hipermarket propriu.

Pentru a face faţă competiţiei în creştere din următoarea perioadă, proprietarii proiectelor existente au început să "ia măsuri", astfel că francezii de la Catinvest, proprietarul centrului TOM, intenţionează să dezvolte un parc de retail până în 2012.

Cea mai importantă mişcare va fi atragerea retailerului de mobilier Kika în cadrul proiectului, care ar urma să deschidă în decurs de un an

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum o ora
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum o ora
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 49 minute
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 57 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 7 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 7 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°