Declaraţiile optimiste ale autorităţilor cu privire la pregătirile pentru perioada ninsorilor au fost date peste cap la prima ninsoare adevărată din municipiuUn tir echipat necorespunzător nu a mai reuşit să înainteze blocând traficul pe principala arteră a oraşului timp de două ore
Ninsoarea a făcut ravagii la nivel municipal exact în zonele centrale unde au acţionat utilajele de deszăpezire ale Primăriei. Pe de o parte căderile de zăpadă necontenite de la orele dimineţii până după amiază, pe de altă parte traficul accentuat specific orelor prânzului au blocat practic circulaţia în municipiu în special pe cele două artere principale, străzile Babadag şi Isaccei.
Blocaj de două ore pe strada Isaccei
Blocarea sporadică a traficului pe strada Babadag în special pe sensul de urcare a determinat reorientarea autovehiculelor venite dinspre Constanţa pe drumul naţional 22 spre strada Isaccei. Şi aici au apărut însă probleme din cauza unui tir echipat necorespunzător care a blocat practic timp de două ore traficul. Din cauza blocajului, utilajul de tractare a ajuns cu o întârziere de 45 de minute, iar intervenţia propriu zisă pentru scoaterea tir-ului din trafic încă jumătate de oră.
„Noi am acţionat cu tot ce s-a putut pentru reluarea traficului, cu utilajul de tractare, cu nisip în zona blocată, dar pentru că traficul era deja blocat nu am putut acţiona mai repede“, a declarat responsabilul cu relaţii publice al operatorului de deszăpezire Servicii Publice, Adelina Şerban.
Pe parcursul ninsorii operatorul a avut pe poziţie în zona centrală a oraşului delimitată de sensul giratoriu Delta şi Primărie două buldozere, două basculante, o sărăriţă şi o fadromă. „Se acţionează cu 4 tractoare cu lamă şi 3 sărăriţe şi ne axăm în pricipal pe străzile în pantă“, a declarat reprezentantul operatorului.
Citiţi mai multe în Adevărul de Seară Tulcea!