Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Pompierul dispărut a fost găsit în Bulgaria

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

Vladimir Beleuţă (27 de ani) a dispărut de acasă marţi, 14 decembrie, şi a fost găsit la Varna, ieri. Pompierul are acasă o soţie şi o fetiţă de opt luni.

Imediat după dispariţie, soţia sa, o tânără de 21 de ani, a început să-l caute şi zi şi noapte, crezând că i s-a întâmplat ceva rău. A împânzit oraşul cu afişe prin care oferea relaţii despre el şi nu a închis un ochi toată săptămâna. Ieri, a răsuflat uşurată când a auzit că şoţul ei este teafăr şi nevătămat, în străinătate.

Deocamdată, nimeni nu ştie de a plecat târărul la vecini şi nici de ce nu a luat legătura cu familia. „Nu ştim decât că a fost găsit la bulgari. De ce a plecat acolo sau dacă a săvârşit vreo infracţiune nu putem să ştim decât luni, când vom lua legătura cu el, dacă se întoarce acasă, sau cu autorităţile bulgare, dacă este reţinut acolo“, spune locotenentul George Damian, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

Tânărul Vladimir Beleuţă a îmbrăcat haina de pompier în anul 2006, iar pentru isprava sa riscă să fie sancţionat de superiori.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 8 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 5 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 4 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 9 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

POLITICO: Directorul general al TikTok, convocat la Parlamentul European pentru rolul platformei în alegerile şocante din România. Reacţia companiei: „Aceste rapoarte extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”

News.ro acum 3 ore
Rolul companiei chineze TikTok este analizat în urma victoriei şocante a unui candidat de extremă dreapta în alegerile din România, scrie marţi POLITICO. Un important deputat european cere ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parl

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°