Circa 100 de persoane, îmbrăcate în costume de Moş Crăciun, au luat parte la maratonul lui Moş Crăciun. Întrecerea s-a desfăşurat pe Bulevardul principal din Arad. Startul s-a dat din fata Teatrului de Stat din Arad, iar Moşii au alergat de-a lungul Bulevardului Revoluţiei, până la Catedrala Nouă şi înapoi.
“M-am înscris la competiție pentru că în joc a fost pus un mare gest de caritate. Sper să mai avem parte de astfel de evenimente și în viitor”, a spus Marian Ilie, participant.
Întrecerea a fost animată de prezenţa unor Moşi de toate vârstele. Ei s-au luptat pentru a ajunge pe podium, fiindcă locurile 1, 2 şi 3 au fost recompensate cu premii în bani. Astfel, organizatorii, câteva companii private din oraş, au pus la bătaie 6.000 de lei pentru locul unu, locul doi, 2.400 de lei şi locul trei, 1.600 de lei. Jumătate din fiecare premiu trebuia însă donat unor case de copii.
Câştigătorul concursului a fost Ioan Ciochină, de 18 ani, un tânăr care a crescut la orfelinat şi acum se află în plasament, în cadrul Căminului Speranţei. El a reuşit să parcurgă traseul în aproximativ 15 minute.