În perioada sărbătorilor, hoţii îşi fac de cap, profitând de neatenţia „victimelor” prinse în aglomeraţie sau în agitaţia cumpărăturilor. Bancomatele sunt locurile de unde hoţii îşi selectează viitoarele victime.
Zilele trecute, doi agenţi de siguranţă publică de la Poliţia Municipiului Buzău, care acţionau pe strada Transilvaniei, au fost sesizaţi de către un adolescent în vârstă de 15 ani din comuna Lopătari cu privire la faptul că îi fusese furată suma de 250 de lei. Incidentul s-a petrecut în timp ce reclamantul se îndrepta, împreună cu un prieten, către casa unde locuieşte, pe raza municipiului Buzău.
După ce a trecut pe la un bancomat pentru a scoate bani de pe card, reclamantul a fost acostat de un tânăr iar acesta i-a luat banii pe care îi ţinea în buzunarul din spate al pantalonilor, după care a fugit. Din investigaţiile efectuate de poliţişti a rezultat că suspectul este un adolescent în vârstă de 15 ani, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Cu o zi înainte, poliţiştii rezolvaseră un caz similar. În continuarea cercetărilor pentru identificarea principalului suspect în cazul unui furt de card bancar, poliţiştii de investigaţii criminale de la Poliţia Municipiului Buzău au stabilit că acesta este un adolescent în vârstă de 16 ani, din comuna Scutelnici. Fapta figura în evidenţe cu autor necunoscut şi fusese sesizată Poliţiei de către persoana vătămată, un tânăr de 16 ani din judeţul Vrancea.
Suspectul şi-a recunoscut fapta şi a declarat poliţiştilor că va restitui păgubitului banii pe care îi retrăsese de pe cardul acestuia, respectiv suma de 400 de lei. Pe numele său s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Pentru sărbători liniştite, Poliţia vă recomandă să aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă a