Organizaţiile patronale UGIR-1903 şi CONPIROM propun eşalonarea la plată, pe o perioadă de până la cinci ani, a datoriilor firmelor la buget. Iniţiatorii susţin că măsura va conduce atât la creşterea încasărilor la bugetul de stat, cât şi la salvarea de la faliment a sute de mii de firme. Eşalonarea la plată se va putea derula pe o perioadă de maximum cinci ani, cu un interval de graţie de şase luni, şi se va adresa contribuabililor care îndeplinesc condiţia depunerii tuturor declaraţiilor fiscale, a cazierului judiciar nealterat şi a neînceperii procedurii de insolvenţă.
Totodată, proiectul vizează acordarea de facilităţi contribuabililor buni-platnici. Astfel, contribuabilii care achită integral şi la termen toate obligaţiile fiscale curente scadente în intervalul 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2011 ar urma să beneficieze de reducerea cu a doisprezecea parte din fiecare obligaţie fiscală. De asemenea, progresiv, pentru cei care îşi respectă astfel îndatoririle faţă de stat, este prevăzută acordarea unei bonificaţii de 5% în anul 2012, lunar, pe tot parcursul anului, pentru fiecare obligaţie achitată la timp, conform proiectului. Această propunere ar urma să fie aplicată doar în perioada 2011 - 2012, când încă se vor mai resimţi efectele recesiunii economice.
Preşedintele UGIR 1903, Ioan Cezar Corâci, a declarat că aceasta este prima iniţiativă legislativă propusă de organizaţia patronală dintr-o serie care va continua cu o propunere privind repatrierea unei părţi a banilor românilor din străinătate. Propunerea legislativă a fost anunţată în cursul zilei de ieri de UGIR 1903 şi CONPIROM împreună cu deputatul PSD Mugurel Surupăceanu, în calitate de iniţiator.
Organizaţiile patronale UGIR-1903 şi CONPIROM propun eşalonarea la plată, pe o perioadă de până la cinci ani, a datoriilor firmelor la buget. Iniţiatorii susţin că măsura va conduce at