Câteva zeci de snowboard-eri şi iubitori ai sporturilor de iarnă din toartă ţara s-au adunat duminică la Păltiniş. Evenimentul a avut loc în Arena Platoş – Poaiana Poplăcii, noul resort de schi din Păltiniş, aflat la 35 de kilometri de Sibiu, iar practicanţii sportului cu placa de snowboard au sosit de prin toată ţara.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DE LA WORLD SNOWBOARD DAY PĂLTINIŞ
CITEŞTE ŞI:
Start la schi şi săniuş, pe pârtiile din Sibiu
Ice Hotel a fost închiriat de către englezi pentru Crăciun şi Anul Nou
„M-am înscris în concurs dar nu am venit aici pentru concurs sau pentru sărbătoarea snowboard-ului. Am venit pentru că aici este comunitatea din care fac parte, suntem aceiaşi oameni peste tot. Vara ne dăm cu skate-ul sau cu bicicleta şi iarna cu snoboard-ul. În Sibiu sportul extrem este destul de bine dezvoltat şi pentru asta am venit astăzi aici, pentru puţină adrenalină alături de prietenii şi cunoştiinţele mele”, a declarat Ciprian Puşlă, unul dintre participanţii la World Snowboard Day.
Kick-er, world ride şi ţeavă
Concursul a început în jurul orei 13.00 cu o sesiune de antrenament, în care toţi participanţii au testat obstacolele şi pista, iar apoi a urmat sesiunea de calificări. Spaţiul de concurs a fost format din trei obstacole majore: kick-er, world ride şi ţeavă, snowboard-erii putând alge pe care dintre ele să le folosească în săritură. „Pe noi de interesează modul în care concurentul reuşeşte să îmbine tehnica cu stilul personal şi gradul de dificultate al elementului prezentat”, a declarat arbitrul Radu Lungu, „Jaffar” pentru comunitatea snowboard-erilor.
Cei mai puţin iniţiaţi întainele acestui sport ar trebui să ştie că obstacolul denumit „Kick-er” este o trambulină din zăpadă întărită peste care concurentul sare, „ţeava” este un fel de balustradă de câţiva