Un prahovean care vineri seară a produs un accident de circulaţie, după ce a derapat pe carosabilul acoperit cu polei, a ajuns în arest. În urma evenimentul rutier, poliţiştii au aflat că au de-a face cu un urmărit naţional, condamnat la închisoare tot pentru infracţiuni la regimul circulaţiei.
În timp ce acţionau, vineri seară, pe DN 10 pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce se pot comite în condiţii meteo nefavorabile, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Unguriu au fost sesizaţi că în zona centrală a comunei s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări a rezultat că, un prahovean de 59 de ani care se afla la volanul unui autoturism de Bucureşti ce se deplasa din direcţia Braşov către Buzău nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil acoperit cu zăpadă şi, într-o curbă, maşina a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale.
În timpul întocmirii actelor constatatoare, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că şoferul neatent figurează ca fiind urmărit din cursul lunii octombrie a acestui an, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Prahoveanul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău. Totodată, împotriva lui s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu puncte amendă.