Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este adevăratul "om al anului 2010"?

Publicat in Romania Libera, duminică 19 decembrie 2010 ·

Mark Zuckerberg, fondatorul celei mai populare reţele de socializare, Facebook, a fost desemnat persoana anului de revista americană TIME, însă ediţia italiană a publicaţiei Rolling Stone a optat pentru Julian Assange, numindu-l starul rock al anului, deşi nu este muzician şi nu are vreo legătură cu această industrie. Controversele nu au întârziat să apară.

În primul rând, TIME ar fi putut să-l desemneze pe Zuckerberg în anul 2008, atunci când Facebook s-a încoronat drept cea mai populară reţea de socializare, susţine jurnalista Jillian York de la Al Jazeera. Apoi, controversatul Julian Assange, cel care, conform şi lui Traian Băsescu, a făcut „mult rău lumii", este la final de an pe buzele tuturor, cu toate că în 2010 nu ne-a oferit scurgeri de informaţii senzaţionale, ci mai degrabă informaţii stânjenitoare.

Assange nu este privit nici de cei mai mulţi americani ca un erou, însă TIME a desemnat de-a lungul anilor foarte multe persoane controversate. Printre ei Adolf Hitler, în 1938, Stalin în 1939 şi 1942 sau ayatollahul Iranului, Ali Khomeini, în anul 1979. Ultimul a determinat mulţi cititori să îşi anuleze abonamentele. Zuckerberg a fost învins de Assange fără drept de apel şi în rândul cititorilor revistei, care i-au dat australianului 382 026 de voturi, iar americanului numai 18 353.

Italienii de la Rolling Stone spun că Julian Assange „este persoana care a reprezentat cel mai bine comportamentul rock'n'roll" de-a lungul anului. Assange a fost postat pe copertă stând pe scaun în faţa unor monitoare, într-o lumină ciudată. Seamănă puţin cu personajul extraterestru interpretat de David Bowie în filmul "The Man Who Fell to Earth", povesteşte The Telegraph. Rolling Stone a şi scris pe copertă „Omul care a căzut (din internet) pe pământ". Jurnaliştii italieni cred australianul este „exterminatorul secretelor marilor puteri" şi îl descriu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum o ora
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 4 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 3 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciucă: În teatrele de operaţii, armele cele mai ieftine le aveau militarii români şi insurgenţii

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a vorbit sâmbătă la Cugir cu conducerile companiilor din industria de apărare. „Dincolo de investiţii, industria de apărare are nevoie de consolidarea cercetării şi a inovaţiei, pentru a ţine pasul cu evoluţiile tehnol

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum o ora
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Klaus IOHANNIS pleacă la New York / Președintele va susține ultimul discurs în plenul Adunării Generale a ONU

Gandul acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU, miercuri, 25 septembrie, anunță Administrația Prezidențială. Tema centrală a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 4 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°