Accidentele de tipul celui în care patru persoane şi-au pierdut viaţa, săptămâna trecută, în Bucureşti, ar putea fi evitate, dacă şoferii ar şti ce să facă în situaţii limită, nu doar cum să se deplaseze pe drum, crede cunoscutul pilot român Titi Aur.
"Părerea mea este că în România, noi nu avem şcoli de şoferi. Noi avem şcoli de luat permisul. Te duci, te învaţă acel minimum de care ai nevoie, adică - bagă în viteză, mergi pe dreapta, nu călca baba, opreşte la stop - şi gata, ai permis. De la a învăţa să te deplasezi pe stradă, la a învăţa să conduci, este o diferenţă mare. Aici este o vină a autorităţilor, a sistemului, pentru că se dă permisul foarte uşor", spune Titi Aur. Pilotul spune că motivul accidentului nu a fost tracţiunea pe spate a BMW-ului, aşa cum s-a speculat, ci lipsa de experienţă a conducătoarei auto. "Maşinile de stradă, inclusiv BMW-ul acela care a făcut accidentul, sunt prevăzute cu sisteme active de frânare, adică ABS, ESP, controlul tracţiunii care o opresc din derapaj şi nu o fac cu nimic mai periculoasă decât o maşină cu tracţiune faţă sau tracţiune integrală. Vorbim de condusul normal, de înaintare sau de virare - frânare. Când vorbim de accelerare, este într-adevăr altceva. Ce cred eu că s-a întâmplat în cazul accidentului? A fost un cumul de greşeli. În primul rând, o maşină puternică, o maşină scumpă dată pe mâna unei începătoare, care a făcut doar aşa-zisa şcoală de şoferi. Vina continuă cu părinţii, prietenii, prietenele care cumpără sau pun la dispoziţia unor începători maşini scumpe, maşini care sunt deosebit de interesante şi de bune atunci când rămâi pe drum. Când ai scăpat-o de sub control, însă, este mai periculoasă decât o maşină slabă, pentru că până atunci ţi-a dat încredere, iar când scapă de sub control, totul se petrece la o viteză mult mai mare decât în cazul unei Dacii din anul o mie nouă sute toamna", spune Ti