Două persoane au fost tâlhărite în ultimele 24 de ore în Focşani de indivizi disperaţi după bani. Din fericire, ambii făptaşi au fost prinşi de poliţişti şi băgaţi pentru o perioadă după gratii
Primul eveniment de acest gen s-a consumat ieri seară, poliţiştii fiind anunţaţi de o tânără din Focşani că un necunoscut i-a smuls, pur şi simplu, portofelul din mână, în care avea 1800 de lei, individul fugind ulterior.
Hoţul a fost prins la puţin timp după comiterea faptei şi reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Focşani cu propunerea de arestare preventivă.
El va fi cercetat pentru tâlhărie. Victima şi-a recuperat toţi banii.
Aceeaşi procedură a aplicat-o un alt tâlhar unui tânăr din comuna Cîmpineanca, într-un bar din Focşani, deposedându-l de un telefon şi un portofel în care se aflau 40 de lei.
La fel ca şi în cazul de mai sus, hoţul a fost prins repede şi reţinut pentru 24 de ore, urmând să primească mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.