Preluarea locomotivelor şi a vagoanelor companiei petroliere întăreşte poziţia Grampet pe piaţa transporturilor feroviare. Specialiştii din piaţă estimează că tranzacţia ar putea să valoreze între 55 şi 60 de milioane de euro.
Operatorul de transport marfă Grup Feroviar Român (GFR), din grupul Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a cumpărat parcul de material rulant utilizat de Rompetrol Logistics, adică locomotivele şi vagoanele-cisternă. Totodată, GFR va furniza companiei petroliere servicii de specialitate, în baza unui contract încheiat pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă doi ani.
„Alegerea GFR ca furnizor de servicii feroviare pentru companiile din cadrul Rompetrol este rezultatul unei licitaţii care s-a derulat pe parcursul a aproape un an, la care au participat operatori feroviari atât din România, cât şi din străinătate. GFR a achiziţionat întreg parcul de material rulant utilizat de Rompetrol Logistics", a anunţat compania de transport.
„Această tranzacţie consolidează poziţia de lider a GFR pe piaţa transporturilor petroliere - principala sa activitate. Este încă un pas pe care îl facem pentru a deveni cel mai important operator feroviar din sud-estul Europei", a declarat Gruia Stoica, proprietarul Grampet.
Oficialii Rompetrol au precizat, la rândul lor, că acest parteneriat vizează optimizarea afacerilor. „Ne propunem să eficientizăm fluxul financiar în companiile grupului, să dezvoltăm o structură de afaceri mai puţin complexă şi să reducem costurile până la un nivel optim", a arătat Titov Buzescu, vicepreşedinte al Rompetrol.
Cât costă un tren cu vagoane-cisternă?
Cele două părţi nu au dezvăluit valoarea tranzacţiei, însă specialişti din domeniu au declarat, pentru „Adevărul", că valoarea de piaţă a unei locomotive este de două milioane de euro, iar un vagon-cisternă